ALEGERI PARLAMENTARE 2019: Promisiuni HALUCINANTE din partea a doi candidați înscriși în cursa electorală
Un candidat independent la funcţia de deputat propune ca ţara noastră să renunţe la funcţia de premier, iar parlamentul să fie bicameral. Artur Croitor, care s-a înscris în cursa electorală în circumscripţia nr. 24 din Chişinău, crede că Preşedinţia, ca instituţie, ar trebui să aibă mai multe împuterniciri.
"Întărirea împuternicirilor instituţiei preşedinţiei, nu a preşedintelui, dar a instituţiei. Funcţia de premier trebuie lichidată. Guvernul trebuie să fie condus de preşedintele ţării. Parlamentul trebuie să fie bicameral, adică din Camera deputaţilor şi Senat", a declarat Artur Croitor, candidat independent pe circumscripţia 24.
Artur Croitor s-a lansat în campania electorală acum o săptămână. Nu şi-a prezentat atunci întregul program electoral, de teamă ca nu cumva alţi candidaţi să-i fure ideile. La alegerile prezidenţiale din 2016, când s-a înscris în cursa pentru Preşedinţie, Croitor s-a remarcat cu un spot mai puţin obişnuit.
Şi-a prezentat programul electoral şi candidatul independent pe circumscripţia 51, SUA şi Canada Gheorghi Grozav. Acesta le promite alegătorilor asistenţă medicală şi studii gratuite în aceste ţări, dar şi liberalizarea regimului de vize cu SUA şi Canada. Doar că Grozav nu a explicat nici cine va suporta aceste cheltuieli, nici cum va convinge autorităţile de peste Ocean să renunţe la vize pentru cetăţenii moldoveni
"Aş dori ca în SUA şi Canada cetăţenii noştri să se ducă fără vize să fie mai uşor să obţină permisul de muncă cetăţenii noştri acolo. Am să optez ca cetăţenii noştri care activează de mai mulţi ani în SUA să fie pensionaţi aici la noi în Republica Moldova. Ca ei să aibă încă un motiv de a se reîntoarce acasă. Va fi o iniţiativă pentru toţi cei care sunt plecaţi care doresc să facă o afacere aici la noi în Republica Moldova să fie scutiţi de impozite pe parcursul a cinci ani", a menționat Gheorghi Grozav, candidat independent pe circumscripţia 51.
Potrivit datelor CEC, peste 300 de concurenţi au fost înregistraţi în cursa electorală în cele 51 de circumscripţii uninominale. Majoritatea reprezintă un partid politic şi aproape 60 sunt independenţi. Alegerile parlamentare din 24 februarie vor avea loc în baza sistemului mixt de vot. Mai exact, 50 de deputaţi vor fi aleşi pe liste de partid, iar 51, în circumscripţii uninominale.
- Ion Sula în discuție cu fermierii din Răzeni: Producătorii agricoli ar putea fi scutiţi de achitarea accizelor pentru combustibil
- ALEGERI PARLAMENTARE 2019. CEC a început tipărirea buletinelor de vot pentru circumscripţia naţională
- Declarația HALUCINANTĂ a unui candidat PAS: Corupţia trebuie să fie corectă şi independentă (VIDEO)