Alegeri parlamentare. În ce raioane vor vota locuitorii din regiunea transnistreană
Locuitorii din regiunea transnistreană vor vota, la alegerile din 30 noiembrie, la 26 de secţii de votare, cu patru mai multe faţă de scrutinul parlamentar din 2010.
Astfel, alegătorii din stânga Nistrului îşi vor putea exprima opţiunea în mai multe localităţi din raioanele Dubăsari, Anenii Noi, Căuşeni, Criuleni, Floreşti, Rezina şi Ştefan Vodă, dar şi în cinci secţii de votare din Chişinău şi în alte două deschise în oraşele Bălţi şi Cahul.
Ca şi la scrutinul parlamentar din 2010, locuitorii din Corjova vor putea vota în satul vecin Cocieri, pentru a fi evitate provocările din partea administraţiei separatiste de la Tiraspol.
Potrivit Registrului de stat al alegătorilor, în raioanele de est ale Republicii Moldova sunt peste 250 de mii de cetăţeni cu drept de vot. La scrutinul din 2010, la urne s-au prezentat şapte mii de alegători.
- La alegerile din 30 noiembrie vor fi deschise mai multe secţii de votare pentru locuitorii din regiunea transnistreană
- Veste rea pentru locuitorii din regiunea transnistreană. Un aliment de bază se va scumpi
- AMENINŢĂRI în stânga Nistrului! Anunţul KGB-iştilor de la Tiraspol pentru toţi cetăţenii moldoveni