ALEGERI PREZIDENŢIALE 2016. Cum ar putea fi ales şeful statului şi când va începe campania electorală
Viitorul preşedinte al Republicii Moldova va trebui să depună mandatul de membru de partid. Totodată, campania electorală pentru alegeri prezendiţiale din 30 octombrie va începe, în premieră, concomitent pentru toţi candidaţii. Startul acesteia va fi dat cu 30 de zile înainte de data scrutinului.
Aceste modificări în Codul Electoral au fost avizate, astăzi, de membrii comisiei juridice şi propuse Parlamentului pentru examinare în a doua lectură.
Potrivit autorilor modificărilor Codului Electoral, data unică pentru startul campaniei electorale va crea condiţii egale pentru toţi concurenţii. Până acum, startul campaniei începea din momentul înregistrării candidatului în cursa electorală.
"Cu 30 de zile înainte de alegeri, la modul practic la 30 septembrie sau 1 octombrie. Adică mai devreme de aceasta dată nimeni nu avea dreptul să facă publicitate la televiziune, la radio, în presă, nici pe panouri publicitare. Este recomandarea Comisiei de la Veneţia", a spus deputatul Partidului Democrat din Moldova, Sergiu Sârbu.
Deputaţii opoziţiei au avut obiecţii la aceste amendamente. Potrivit lor, candidaţii trebuie să aibă mai mult timp pentru campania electorală. Propunerile lor nu au fost acceptate, însă.
"Haideţi să facem, după principiul, cum el este astăzi: 90 de zile pentru campania de prezendiţiale, 30 de zile concurenţi selectează 15 mii de semnături. De la 1 septembrie să începem", a spus deputatul Partidului Socialist din Republica Moldova, Vasile Bolea.
Potrivit proiectului, desemnarea candidaţilor pentru funcţia de preşedinte se va face începând cu 60 se zile înainte de alegeri şi se va încheia cu 30 de zile de la data scrutinului.
Candidaţii pentru fotoliul de şef de stat, indiferent dacă vor fi independenţi sau din partea formaţiunilor politice, vor trebui să colecteze cel puţin 15 mii de semnături.
Curtea Constituţională a decis, în data de 4 martie, revenirea la practica de până în anul 2000, când preşedintele ţării era ales prin vot direct de către cetăţeni.
- Alegeri prezidențiale. Când ar putea fi chemați moldovenii la urne pentru a alege șeful statului
- Doi deputaţi noi în fracţiunea PDM. Mandatele parlamentarilor, validate de Curtea Constituţională
- Preşedintele Parlamentului: Şefia Comisiei Electorale Centrale trebuie să revină opoziţiei
- 30 octombrie, ziua ALEGERILOR PREZIDENŢIALE. Principalele declarații din Parlament
- Sîrbu: Modificările Codului Electoral, privind alegerile prezidenţiale, examinate de Comisia de la Veneția
- Modificările Codului Electoral a fost examinat de membrii Comisiei de la Veneţia