Alegeri prezidenţiale în Afganistan: 450 de civili au fost victime ale unor atacuri, dintre care 85 au murit
foto: publika.md
Peste 450 de civili au fost victime ale unor atacuri, dintre care 85 au murit, în campania electorală şi în primul tur al alegerilor prezidenţiale din Afganistan, în principal din cauza talibanilor, a anunţat ONU marţi, scrie agerpres.ro.
Misiunea de Asistenţă a Naţiunilor Unite pentru Afganistan (UNAMA) a înregistrat 277 de victime ale unor atacuri, dintre care 28 de morţi, doar în ziua scrutinului care a avut loc la 28 septembrie. UNAMA s-a declarat "preocupată în special de faptul că peste o treime dintre victimele din ziua votului au fost copii".
Ameninţările şi atacurile împotriva organizării alegerilor au jucat un rol important în slaba participare, evaluată la circa 27%, conform ultimelor cifre disponibile.
UNAMA, al cărei raport acoperă perioada dintre începutul înregistrării candidaturilor, la 8 iunie, şi sfârşitul lunii septembrie, a precizat că pierderile civile în atacuri legate de alegeri sunt "semnificativ mai mici" decât cele survenite la alegerile din octombrie 2018, cu 56 de morţi în ziua votului.
Conform UNAMA, principala vină pentru atacuri o au talibanii, care nu au ascuns că vor face totul pentru a împiedica organizarea scrutinului, pe care îl consideră ilegitim. UNAMA a transmis că "circa 95% dintre victimele civile în violenţele legate de alegeri în ziua scrutinului au fost atribuite talibanilor".
Majoritatea atacurilor au fost comise cu rachete, grenade şi mortiere, precum şi cu dispozitive explozive improvizate "plasate în interiorul sau în apropierea unor birouri de vot, inclusiv în şcoli".
Cele mai sângeroase atacuri au fost comise la Kabul la 28 iulie asupra unei reuniuni electorale (21 de morţi) şi la nord de capitală, la 17 septembrie, unde un atentat sinucigaş în timpul unei întruniri electorale a făcut 30 de morţi.

- Afganistan: Zeci de morţi într-un atentat în apropierea unui miting electoral la care participa şi preşedintele
- Atentat sângeros în Afganistan: Cel puțin 10 morți și 85 de răniți
- Afganistan: Talibanii ameninţă că vor perturba scrutinul prezidenţial de sâmbătă
- Afganistan: Procesul de votare în alegerile prezidenţiale s-a încheiat