Alegeri SUA 2020. Ce înseamnă tăcerea lui Vladimir Putin și a altor lideri care nu l-au felicitat pe Joe Biden
Președintele Vladimir Putin, spre deosebire de omologii săi vest-europeni care s-au grăbit să posteze sâmbătă mesaje de felicitare, nu se pronunțase public, până duminică seara, în privința alegerii noului președinte al Statelor Unite, Joe Biden. În schimb, în urmă cu patru ani, Kremlinul transmitea un mesaj președintelui Trump la câteva ore după ce proiecțiile presei americane arătau că el este câștigător în fața lui Hillary Clinton, remarcă The New Tork Times.
„Vreau să felicit poporul american la finalul acestei perioade electorale şi pe Donald Trump pentru victoria sa. Rusia este pregătită şi vrea restaurarea pe deplin a relaţiilor cu Statele Unite”, transmitea Kremlinul la 9 noiembrie 2016.
Acum, la Kremlin este tăcere. „Putin este un bun soldat și nu se gudură înaintea dușmanilor”, spune Serghei Markov, un analist pro-Kremlin.
Primele indicii ar arăta că Putin se pregătește pentru o relație profund antagonică cu următorul președinte american. Chiar dacă Donald Trump niciodată nu a dat speranțe de apropiere între Washington și Moscova, politica lui externă prin care a pus întotdeauna America pe primul loc s-a potrivit cu dorința Kremlinului de a slăbi alianța occidentalilor și de a spori influența rusă în lume, comentează NYT.
Însă în ceea ce-l privește pe Joe Biden, Vladimir Putin are suficiente motive de îngrijorare. Președintele ales vede în Rusia una dintre cele mai mari amenințări de securitate, promite să refacă legăturile slăbite cu aliații europeni, iar ca vicepreședinte în administrația Obama i-a sprijinit pe politicienii prooccidentali din Ucraina (n.r. - și a adus scutul antirachetă al NATO în România).
Leonid Sluțki, șeful Comisiei pentru afaceri externe din Duma de Stat a Rusiei, a declarat presei că „este puțin probabil ca Biden să aducă modificări pozitive politicii Washingtonului față de Rusia”, mai cu seamă că a participat personal la impunerea de sancțiuni Rusiei atunci când era vicepreședinte.
Și dacă Kremlinul a păstrat tăcerea și duminică, opozantul cel mai vehement al lui Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi, a luat-o înaintea președintelui rus și le-a transmis pe Twitter urări de bine lui Joe Biden și Kamalei Harris, felicitându-i pe americani că au auvt un „scrutin liber și corect”, o aluzie indirectă la realitatea opusă din Rusia lui Putin.
De ce tace Erdogan?
Pe de altă parte, dacă în cazul unor lideri din America Latină, precum președinții Braziliei, Jair Bolsonaro, și Mexicului, Andres Manuel Lopez Obrador, reticența de a-l felicita pe Joe Biden este explicabilă, întrucât ei sunt foarte apropiați de Donald Trump, ridică semne de întrebare atitudinea liderului Turciei, Recep Tayyip Erdogan, care a avut o relație sinuoasă cu locatarul de la Casa Albă, cu suișuri și coborâșuri. Nici Erdogan nu a spus niciun cuvânt până acum despre alegerea lui Joe Biden.
În schimb, Ministerul de Externe de la Ankara l-a felicitat duminică pe câștigătorul alegerilor prezidențiale din Guineea, dar nu a făcut nicio mențiune despre votul din Statele Unite, remarcă NBC News.
Turcia probabil că va avea mai mult de pierdut decât alte țări de pe urma victoriei lui Joe Biden. Președintele ales va înăspri cel mai probabil tonul în legătură cu intervențiile militare externe ale Ankarei și nu îi va conveni nici cooperarea strânsă pe care o are cu Rusia în special pe plan militar.
Un alt motiv major de divergență este refuzul Washingtonului de a-l extrăda pe clericul musulman Fetullah Gulen, inamicul public nr. 1 al lui Erdogan, acuzat că ar fi orchestrat tentativa de lovitură de stat din 2016.
Trebuie ținut seama însă că Turcia și SUA sunt membre NATO și oricare ar fi animozitățile dintre ele sunt direct interesate să aibă o bună cooperare până la urmă.
Nici China nu a spus nimic
Nici președintele Chinei, Xi Jinping, nu a spus nimic despre victoria lui Joe Biden, chiar dacă a avut o relație tensionată cu Donald Trump.
Înainte de alegerile americane, China a spus că nu se implică în treburile interne ale altor țări.
Relațiile dintre Beijing și Washington s-au deteriorat simțitor pe mai multe planuri - comerț, tehnologie, pandemia de coronavirus, drepturile omului, afirmarea tot mai pregnantă a Chinei pe plan internațional. Și dacă retorica lui Trump către China a fost tot mai incisivă în ultimul an, din când în când Joe Biden a mers și mai departe, spunând despre Xi că e „tâlhar”.
Totuși, chinezii de rând spun că sunt ușurați că a câștigat Biden și speră că va fi pace.
Iranul preferă să aștepte
The Guardian remarcă și atitudinea Iranului, care suferă de pe urma sancțiunilor impuse de administrația Trump. Teheranul se bucură de înfrângerea lui și spune că SUA ar trebui să plătească acum pentru greșelile făcute de liderul ei.
Președinteșe țării, Hassan Rouhani, care își va încheia și el mandatul vara viitoare, a declarat că așteaptă să vadă ce face Biden înainte de a decide dacă este vreo diferență între el și Trump.
Duminică, liderul suprem iranian, ayatollahul Khamenei, a luat în derâdere alegerile americane spunând că sunt un exemplu pentru „fața urâtă a democrației liberale” care arată „declinul moral, civil și politic al regimului american”.
Niciun comentariu public nu a venit nici dinspre curtea regală a Arabiei Saudite, țară care depinde puternic de Statele Unite pentru a-și asigura apărarea. Aripa de stânga din Partidul Democrat ar dori ca SUA să retragă sprijinul pe care îl acordă Arabiei Saudite în războiul din Yemen.
În ceea ce-l privește pe premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, aliat apropiat al lui Donald Trump, el l-a felicitat pe Joe Biden, dar fără să-l numească președinte ales, remarcă The Guardian.