"Alegerile parlamentare viitoare vor fi ultimele pentru Vladimir Voronin"
Vladimir Voronin continuă să rămână o figură-cheie în formaţiunea pe care o conduce, dar şi pe scena politică în general. Totuşi, viitoarele alegeri parlamentare ar putea să fie ultimele pentru liderul PCRM. Opinia a fost exprimată de analistul politic Roman Mihăieş, în platoul Fabrika, dar împărtăşită şi de alţi invitaţi ai emisiunii.
"Sunt convins că acestea sunt ultimele alegeri parlamentare ale lui Vladimir Voronin, cel puţin în forţa lui maximă", declară Roman Mihăieş.
Analistul politic recunoaşte, totuşi, existenţa "fenomenului Voronin" în ţară: "Evident că Voronin e locomotiva acestui partid şi e pe primul loc în topul personalităţilor. În R. Moldova avem fenomenul Voronin, recunosc. Între primele 10 personalităţi politice din toate topurile nu mai există niciun alt reprezentant al PCRM şi dacă dispare el, PCRM se duce în jos foarte tare. Voronin la cele 22% ale unităţii socialiste din 94 a mai adus minim 18%".
Şi politologul Vasile Croitoru împărtăşeşte opinia că perioada de glorie a liderului comuniştilor este pe sfârşite: "Voronin şi-a epuizat în primul rând mandatele de preşedinte al ţării. Chiar dacă PCRM câştigă, el nu mai poate fi preşedinte. E şi la o anumită vârstă şi nu ştiu dacă va mai pretinde la un mandat în fruntea acestui partid".
Şi politologulNicolae Ţveatcov consideră că Vladimir Voronin a trecut deja de culmile succesului în plan politic. "Figura lui Voronin nu odată va mai fi discutată şi e un lucru normal. În ţările europene, dacă a pierdut alegerile, liderul de partid a plecat din funcţia de preşedinte de partid. În cazul R. Moldova acest lucru mai greu poate fi aplicat, deoarece ştim tradiţia partidelor noastre. PCRM merge la un risc care trebuie să fie asumat, riscul de imagine. Înainte personalitatea lui Voronin avea pondere mult mai mare în sondaje decât partidul, acum lucrurile s-au echilibrat sau chiar schimbat. Cel puţin electoratul PCRM sau întreaga societate nu vede sensul să fie schimbată acestă figură în fruntea partidului", a punctat politologul.
Publika.md aminteşte că potrivit datelor sondajului "Barometrul Socio-Politic", realizat de IMAS, la comanda IPN, preşedintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, nu se mai bucură de simpatia de cândva din partea alegătorilor, iar unii doresc ca acesta să fie înlocuit la şefia PCRM.