Aleksandr Lukaşenko: cetăţenii belaruşi sunt cei care deţin cheile de la alegeri
Preşedintele Republicii Belarus, Aleksandr Lukaşenko, a declarat că nu va permite niciunui alt stat să se implice în alegerile prezidenţiale din decembrie. Declaraţia a fost făcută la numai o zi, după ce liderul de la Minsk şi-a anunţat intenţia de a candida pentru un nou mandat prezidenţial de cinci ani.
Preşedintele în exerciţiu a răspuns acuzaţiilor recente, referitoare la o posibilă fraudare a viitoarelor alegeri. Lukaşenko a declarat că cetăţenii belaruşi sunt cei care deţin cheile de la alegeri. Politicianul, în vârstă de 55 de ani, a menţionat că datoria sa este de a asigura o transparenţă absolută, în cadrul procesului de vot. Cât despre oponenţii săi, Lukaşenko a adăugat că ei, de fapt, sunt aceeaşi.
Analiştii spun că preşedintele Republicii Belaurus, care controlează cea mai mare parte a instituţiilor de presă din ţară, şi care a câştigat simpatia electoratului prin menţinea subsidiilor din perioada sovietică, ar putea învinge uşor la alegerile din 19 decembrie.
Potrivit datelor oficiale, până în prezent au fost înregistraţi 15 candidaţi în cursa electorală. Opoziţia nu şi-a conturat însă suportul în jurul unui singur candidat. Aleksandr Lukaşenko ocupă fotoliul prezindeţial din 1994. El a câştigat alegerile din 2006 cu o majoritate de peste 82 la sută.