ALERTĂ CU BOMBĂ la Castelul Mimi! Un bărbat A AMENINŢAT că va arunca un explozibil
A amenințat că va arunca în aer un obiectiv turistic din satul Bulboaca, Anenii-Noi. O persoană a sunat la poliție și a declarat că va plasa un obiect explozibil pe teritoriul castelului. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje ale poliţiei, dar şi genişti. Aceștia sunt gata să intervină în caz de necesitate. Toţi muncitorii, dar şi vizitatorii au fost evacuaţi.
Apelul a parvenit în jurul orei 10. La celălalt capăt al firului era un bărbat care vorbea rusește. Acesta a spus că va plasa o bombă pentru că este nemulțumit de personalul localului.
Proprietara obiectivului turistic spune că nu ştie cine ar putea fi persoana care a apelat poliția. Aceasta, totuși, recunoaște că au existat situații în care vizitatorii au plecat nemulțumiți de serviciile prestate de personal.
”Noi regretăm cu siguranță acest caz. Nu am avut cazuri deosebite, sau cumva, nu pot să-mi explic. Este un patrimoniu cultural. Aici trebuie să vii să admiri nu să vii să ameninți cu bombă. Poate și ar fi existat cazuri, dar nu cred că este un motiv pentru a ne amenința”, a spus proprietara Cristina Frolov.
Când au venit polițiștii, în castel se desfășura un seminar. Toate persoanele aflate pe teritoriul obiectivului turistic au fost evacuate.
”Noi mergeam liniștiți să luăm prânzul și aici au năvălit echipele de poliție. ”
Muncitorii care realizau lucrări de amenajare a exteriorului castelului spun că nu au observat ca vreo persoană suspectă să intre pe teritoriu.
” Acela care a sunat aiurea trebuie să fie o bombă falsă. Asta nu prima dată s-a întâmplat în Republica Moldova. Aici la noi este tare strict de intrat Ni-o stricat și din lucru.. e vorbă fasă. ”
”Cineva a avut ciudă pe castelul mimi și a dat un sunet fals și deatțta așa de primește.”
Polițiștii întreprind toate măsurile pentru a identifica persoana care a apelat poliția. Dacă va fi găsit acesta va fi pedepsit conform legislație în vigoare.