ALERTĂ CU BOMBĂ la două bănci comerciale din capitală. Zona a fost încercuită
Alertă cu bombă la două bănci comerciale din capitală. Serviciile de pază ale celor două instituţii financiare au fost informate că sediile acestora ar fi minate.
Paznicii au alertat, la rândul lor, administraţia instituţiilor şi pe rezentaţii MAI, care au evacuat zona.
"Poliţia a fost alertată de angajaţii de pază a acestor bănci, care la rândul lor au primit mesaje prin sms, precum că sediile a două bănci diferite au fost minate. Urmează a fi aplicate toate procedurile de verificare. Informaţia a parvenit la orele 9:00. Au fost trimişi criminalişti şi genişti de la BombTeh. Aşteptăm concluzia lor", a declarat ofiţerul de presă al direcţiei de Poliţie a Municipiul Chişinău, Adrian Jovmir.
Potrivit fostului ministru de Interne, Ghenadie Cosovan, în ultimii ani astfel de cazuri au loc tot mai des.
"Acest gen de infracţiuni nu sunt preîntâmpinate. Nu am văzut nici un caz să fie mediatizat după ce a fost depistat infractorul. Instanţele ar trebui să ofere o sancţiune mai mare pentru vinovat, deoarece băncile vor avea prejudiciu în timpul în care nu vor funcţiona. Astfel, suma prejudiciilor se va tranforma în această amendă, care cu siguranţă se va cifra la sute de mii de lei, şi, cetăţenii vor şti că nu trebuie să se ocupe cu astfel de chestii", Ghenadie Cosovan.
Locotenent-colonelul de poliţie în rezervă, Ghenadie Caraman, spune că există mai multe versiuni privind alerta cu bombă.
"Aceste cazuri trebuie examinate în mai multe versiuni. Prima ar fi alarma falsă, cea mai reală versiune. Ar putea fi şi o reacţie de răzbunare a oamenilor. În caz că vor fi găsite oarecare substanţe explozibile, trebuie examinată persiunea cu referire la participarea unor infractori, care au interese criminale faţă de aceste bănci. În caz de alertă falsă, glumeţii or teroriştii riscă amendă destul de mare şi ani buni de închisoare", a conchis Caraman.
Una dintre cele două bănci este situată pe Columna, iar alta pe strada Bănulescu-Bodoni. Toţi angajaţii celor două bănci au fost evacuaţi.