Alertă de ninsori abundente în Europa. Zeci de drumuri au fost blocate
Nordul Spaniei a fost lovit de o furtună puternică de zăpadă, iar autorităţile din 23 de regiuni au emis alertă de ninsori abundente. În Olanda, de asemenea, ninge fără încetare, şi chiar dacă transportul public a fost perturbat, capitala Amsterdam s-a transformat într-un paradis de iarnă. Iar în Japonia, doi oameni au murit din cauza intemperiei.
În nordul Spaniei, zeci de drumuri au fost blocate din cauza căderilor puternice de zăpadă, iar mai multe şcoli au fost închise. În 23 de provincii a fost emisă avertizare de ninsori puternice, vânt şi ploi. Cea mai gravă situaţie este în Navarra, unde a fost instituită alerta maximă cod roşu.
În Olanda, zăpadă căzută în ultimele zile a transformat traficul rutier într-un adevărat coşmar. Zeci de drumuri au fost închise, iar mai multe curse feroviare şi aeriene - amânate sau anulate. Locuitorii Amsterdamului au profitat însă de timpul de afară şi au ieşit la săniuş.
Iarnă grea şi în Japonia. Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, cel puţin 890 de oameni au suferit diverse traume, iar doi au murit la Tokyo.
În ultimele 24 de ore în Capitala Japoniei s-au produs peste 4,6 mii de accidente rutiere. De asemenea, peste 700 de zboruri interne au fost anulate.