Alertă de radiaţii în 5 ţări. Zboruri în pericol
foto: www.realitatea.net
Avertisment pentru spaţiul aerian din cinci ţări din cauza radiaţiilor din Japonia. Ţările care au primit avertismente sunt Japonia, SUA, China, Coreea de Sud şi Rusia. Radiaţiile pun în pericol zborurile, titrează portalul românesc de ştiri Realitatea.
Din cauza radioactivităţii ridicate, Centrul de Observaţie a Cenuşilor Vulcanice de la Londra a emis un aviz destinat avioanelor care survolează regiunea.
Specialiştii îi anunţă pe piloţi că în aceste regiuni pot întâlni materiale radioactive. Nu e neapărat un pericol, dar e o informaţie utilă pentru piloţi.
Compania Lufthansa a hotărât de marţi seara să nu mai zboare spre Tokyo. Air Frace şi-a anunţat intenţia de a-şi reorganiza activitatea din aceasta ţară.