ALERTĂ DE TUBERCULOZĂ la Bălți. Patru copii, printre care şi un bebeluş, diagnosticați
În ultimele două săptămâni, patru copii din Bălți, printre care şi un bebeluş de doar 9 luni au fost diagnosticați cu tuberculoză. Ceilalţi trei sunt elevi. Specialiștii de la Centrul de Sănătate Publică din localitate au supus examenelor medicale toate persoanele care au intrat în contact cu bolnavii.
"Avem o mare problemă cu tuberculoza. În ultimele două săptămâni, avem câteva cazuri la copii, în școli", a menționat Feodora Rodiucova, șefa Secției Sănătate, Primăria Bălți.
"Fiecare caz este investigat. La copii am efectuat proba Mantou, iar angajații școlilor au fost supuși radiografiei. Chiar dacă sunt examinați odată la jumătate de an, am verificat cartelele medicale. Cei care nu au trecut acest control, au fost trimiși să o facă", a spus Elena Tureac, șef secție Centrul de Sănătate Publică Bălți.
Potrivit datelor prealabile, copiii ar fi contractat boala de la unul din membrii unei familii. În cazul bebelușului de nouă luni, situația este, deocamdată, neclară. Autoritățile spun că micuţul ar fi fost abandonat într-o instituție curativă din oraș.
"Mama micuţului nu este din Bălți, ci din raionul Briceni. Noi o căutăm acum", a declarat Elena Tureac, șef secție Centrul de Sănătate Publică Bălți.
De la începutul acestui an, în Bălți au fost depistate 13 cazuri noi de tuberculoză.