ALERTĂ, FOC şi PANICĂ. Salvatorii şi pompierii în acţiune (FOTOREPORT)
Pompierii au dat start astăzi Campionatului la sport aplicativ. 17 echipe de salvatori şi-au demonstrat abilităţile în cadrul mai multor probe. Competiția va dura trei zile, iar cele mai bune echipe vor primi în dar câte o autospecială care urmează să fie aduse din Austria. Campionatul are loc în memoria pompierilor căzuți la datorie.
Cei peste 100 de participanţi spun că s-au pregătit minuţios pentru campionat.
Alții însă au fost dezamăgiţi de rezultatele obţinute.
Campionatul are loc în memoria eroilor căzuți la datorie. Echipajul SMURD i-a onorat într-un mod deosebit.
"A fost prima dată când au căzut flori din cer în memoria eroilor dumneavostră și a fost un mod în care am încercat să îi comemorăm și noi să le onorăm sacrificiul", a afirmat comandantul Detasamentului Aeromedical, Lucian Lupescu.
"Este pentru noi o cinste și o onoare de a petrece asemenea competiții, orcice tragedie care s-a întâmplat la noi în serviciu este primită ca o tragedie comună fiindcă salvatorii și pompierii sunt o familie", a comentat șeful SPCSE, Mihail Harabagiu.
În ultimii 20 de ani la datorie au decedat opt pompieri.
- FOTOREPORT de la a doua misiune a elicopterului SMURD în Republica Moldova. IMAGINI EMOȚIONANTE
- TRAGIC. Ce s-a întâmplat cu bărbatul transportat acum câteva zile la Urgenţă cu un elicopter SMURD
- Eroi în misiune! Doi pompieri au murit după ce acoperişul unui bloc s-a prăbuşit
- Incident aviatic în statul american Florida. Un avion mic s-a prăbuşit peste o tabără de rulote
- A fost aprobat la Guvern! Ce se va întâmpla în câteva localităţi din unele raioane ale ţării