ALERTĂ ÎN AER! Un avion a aterizat de urgență în Maroc, iar alte două zboruri au fost deturnate în Rusia
(UPDATE 20:05) Alarma cu bombă de la bordul avionului Turkish Airlines s-a dovedit a fi falsă.
(16:10) Un avion al companiei Turkish Airlines, care zbura din Istanbul în Sao Paulo a declarat stare de urgență și a solicitat aterizarea de urgență în orașul Casablanca din Maroc. Asta după ce în toaletă a fost descoperit un bilet pe care scria "BOMBĂ", informează tdg.ch.
Purtătoare de cuvânt a companiei aeriene a confirmat pentru Reuters că ar fi vorba despre o amenințare cu bombă, iar avionul a înregistrat o scădere bruscă a altitudinii de zbor în numai câteva minute.
Aeronava a aterizat în siguranță pe aeroportul din Casablanca, iar echipele pirotehnice vor efectua un control pentru a depista eventuale dispozitive explozive. Potrivit corespondentului Reuters la Istanbul, la bordul avionului s-ar afla 250 de persoane.
Pe de altă parte, presa din Rusia anunţă că acesta este al treilea caz de deturnare unui zbor în cursul zilei de astăzi. Astfel, un avion A320 care zbura spre Bucureşti de la Moscova a fost nevoit să facă cale întoarsă din cauza unei probleme la trenul de aterizare. Aterizarea a fost efectuată cu succes şi nimeni nu a avut de suferit.
Totodată, un alt Airbus 340 al companiei Lufthhansa a aterizat de urgenţă la Ekaterinburg în timp ce zbura din Pekin spre Munchen. Un pasager s-a simţit rău în timpul zborului, iar medicii au venit la faţa locului pentru a-i acorda ajutorul necesar.
Un alt avion al companiei Turkish Airlines, ce efectua zborul Istanbul-Tokyo, a făcut, sâmbătă, obiectul unei alerte privind prezenţa unei bombe la bord. Aparatul s-a întors pe Aeroportul Internațional Ataturk, după ce în toaletă a fost găsit un bilet pe care scria „C4 cargo”, cu referire la explozibilul cunoscut C4. Echipele de poliție au percheziționat avionul, dar nu au găsit nicio bombă la bord, scrie evz.ro.