ALERTĂ în Italia. O presupusă celulă jihadistă este activă în apropiere de Milano
foto: digi24.ro
Avertisment pentru autorităţile italiene. O presupusă celulă jihadistă este activă în apropiere de Milano, în nordul ţării.
Serviciile de informaţii libiene sunt cele care au tras semnalul de alarmă după ce au găsit, într-un fost bastion ISIS, documente care atestă existenţa reţelei islamiste în Italia, scrie digi24.
Combatanţii recrutaţi în peninsulă ar ţine legătura, scrie presa locală, cu un cetăţean tunisian, fost rezident în Italia, acum comandant în facţiunea Stat Islamic din Libia.
Autorităţile de la Roma au vorbit de mai multe ori despre pericolul ca pe rutele folosite de migranţii care pleacă din Libia către Italia să fie infiltraţi şi militanţi ISIS antrenaţi să comită atentate pe cont propriu.