canal tv
Trei femei au fost ucise duminică, 11 decembrie, după ce un bărbat a scos un pistol și a deschis focul la o ședință a rezidenților unui bloc de apartamente din Roma, a anunțat presa italiană, potrivit agenției Reuters, citată de Libertatea.
Relatările precizează că un bărbat în vârstă de 57 de ani a fost reținut în urma împușcăturilor, care au avut loc într-un bar din cartierul Fidene, unde se desfășura întâlnirea.
„A intrat în cameră, a închis ușa și a strigat «Vă omor pe toți», apoi a început să tragă”, a declarat un martor, citat de agenția de presă italiană ANSA.
Alte patru persoane au fost rănite în atac, cel puțin una dintre acestea suferind răni grave. Suspectul este un localnic care se afla într-o serie de dispute cu asociația locatarilor, a precizat un alt martor, notează sursa citată.