ALERTĂ în Siria. Statul Islamic a recucerit un important punct strategic la graniță cu Turcia
Gruparea teroristă Statul Islamic a recucerit, luni, de la Armata Liberă Siriană orașul Al-Rai, un fief al său situat în provincia Alep, la câteva zile după ce localitatea fusese cucerită de rebelii susținuți de către Turcia, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, scrie agerpres.ro cu referire la Reuters.
Facțiunile rebele ce luptă sub stindardul Armatei Libere Siriene cuceriseră orașul Al-Rai joia trecută.
Orașul reprezintă principalul punct de tranzit cu Turcia utilizat de către jihadiștii SI. Pierderea controlului asupra lui era atunci cea mai grea lovitură pentru gruparea jihadistă.
Statul Islamic a pierdut în câteva săptămâni cetatea antică Palmira, intersecția strategică Al-Qaryatayn, precum și mulți dintre comandanții săi în lovituri aeriene.