ALERTĂ în sudul ţării. Case şi drumuri, în pericol de a fi înghiţite de pământ (VIDEO)
Alertă în raionul Cahul. Două case din Andrușul de Sus sunt în pericol din cauza ploilor care au activizat procesul de eroziune a solului.
Potrivit angajaţilor Serviciului Situaţiilor Excepţionale, în apropierea locuințelor se află un lac artificial, de acumulare, care avea blocat canalul de scurgere. Astfel, salvatorii şi pompierii au intervenit imediat pentru a pompa apa, cu scopul scăderii nivelului de apă din bazinul acvatic.
Ieri, lucrările au durat mai mult de zece ore, capacitatea motopompei fiind de 50 tone pe minut. Lucrările continuă și astăzi întru evitarea periclitării situației.
Primarul localității, Sorin Ciobanu, a declarat pentru Publika TV că a pus la dispoziția celor două familii o locuință. Membrii acestora au refuzat, însă, să-şi părăsească locuinţele.