ALERTĂ la 112. Un bărbat a spus că i se oprește inima dacă stă pe loc. Ce au descoperit medicii, când au ajuns la pacient
Foto: ziare.com
canal tv
Un bărbat de 40 de ani din orașul Flămânzi, județul Botoșani, a sunat la 112 și a cerut o ambulanță, spunând că i se oprește inima dacă nu aleargă, informează Suceavalive.ro.
Întâmplarea a avut loc acum câteva zile, iar bărbatul care a făcut apelul la 112 se afla sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a spus că a observat că dacă stă pe loc i se oprește inima și că îi este teamă pentru viața lui.
Ajunsă la faţa locului, echipa medicală l-a găsit pe bărbat alergând în jurul casei. Acesta a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Botoșani, unde a fost supus unor investigații amănunțite.
Întrucât medicii nu au descoperit nicio problemă cardiacă și pentru că acesta emana halenă alcoolică, pacientul a fost transferat la Secția de Psihiatrie a spitalului.