ALERTĂ la Aeroport: Şapte persoane, reţinute pentru ce aveau în bagaje (FOTO)
Şapte moldoveni au fost redirecţionaţi pe coridorul roşu al Aeroportului Internaţional Chişinău după ce au trezit suspiciuni vameşilor. Ajutaţi de poliţiştii de frontieră, angajaţii vamali au dejucat tentative de a transporta peste hotare sute de pachete de ţigări.
Cazurile au fost înregistrate în weekend, la terminalele curselor Chişinău-Londra și Chișinău-Paris.
Cu ajutorul unui scaner cu raze X, în bagajele călătorilor au fost găsite camuflate întreaga cantitate de ţigări, valoarea lor fiind estimată la circa 10.000 de euro.
Toți pasagerii cu vârsta cuprinsă între 22-33 ani, cetățeni ai Republicii Moldova, au fost nevoiţi să plătească o amendă de 3.000 de lei şi să predea marfa. După aceasta, şase dintre ei şi-au continuat drumul, iar unul a decis să rămână în ţară.