Alertă la Fukushima: Nucleul unuia dintre reactoarele centralei s-a topit
Nucleul unuia dintre reactoarele centralei de la Fukushima s-a topit aproape în totalitate. Anunţul a fost făcut de operatorul staţiei nucleare, Tokyo Electric Power. Prin urmare, situţia la Fukushima este mai gravă decât se estimase anterior.
Specialiştii spun că ambele vase din jurul nucleului reactorului numărul 1 par a fi stricate şi pierd din apa, care ar trebui să-l menţină rece. Acum, situaţia nu este încă foarte gravă, pentru că se reuşeşte menţinerea unei temperaturi constante. Lucrurile s-ar putea agrava şi mai tare, dacă procesul de topire va continua. Atunci, ar putea fi emise cantităţi uriaşe de substanţe radioactive. În afară de asta, se pare că reactorul numărul 1 nu este scufundat în apă la nivelul necesar.
Estimările au fost făcute după ce angajatii Tokio Electric Power au intrat, săptămâna aceasta, în interiorul reactorului. Totodată, operatorul centralei a mai anunţat că unul dintre muncitorii de la Fukushima a murit. Cauza decesului bărbatului de 60 de ani nu a fost stabilită, dar se precizează că în corpul acestuia nu au fost găsite urme de radioactivitate sporită.