Alertă maximă în Israel. Se așteptă un posibil atac din partea Iranului
Armata israeliană este în alertă maximă la granița de nord, în așteptarea unui posibil atac din partea Iranului sau a Hezbollah, dar și pe fondul posibilei operațiuni militare pe care o plînuiesc SUA, Franța și Marea Britanie.
Israelul este gata pentru o răspuns militar ce ar putea veni din partea Iranului sau a grupării Hezbollah, susținută de Teheran, după raidul aerian care a vizat o bază siriană și a ucis mai mulți militari iranieni, scrie Haaretz.
Raidul, atribuit Israelului, a lovit baza militară aeriană T-4, de lângă Homs. Potrivit presei, raidul executat de două avioane israeliene a distrus mai multe obiective iraniene detașate în baza respectivă și a ucis șapte consilieri militari iranieni, scrie Realitatea.net.
Ali Akbar Velayati, un consilier al liderului suprem iranian Ali Khamenei, a asigurat că raidul israelian nu va rămâne fără răspuns.
Miercuri, cabinetul de securitate israelian se va reuni pentru a discuta despre tensiunile de la granița de nord. Situația este complicată și de o așteptată operațiune militară a SUA, după presupusul atac chimic al regimului de la Damasc.