Alertă maximă la Casa Albă din Statele Unite ale Americii! Declaraţiile martorilor incidentului
Alertă maximă la Casa Albă din Statele Unite ale Americii, unde forţele de ordine au fost puse pe jar, după ce în apropiere au fost auzite mai multe focuri de armă. Agitația a început din cauza unui individ, care s-a apropiat de un post de control al Serviciului Secret cu o armă în mână și a deschis focul.
Potrivit presei internaționale, un agent de la Serviciul Secret a fost nevoit să împuște suspectul, care a refuzat să arunce arma. Ulterior, bărbatul rănit în abdomen a fost reţinut și transportat la spital.
Poliţia americană a anunţat că s-a tras pe un bulevardul situat chiar lângă Casa Albă. Pentru a asigura securitatea, întreaga zonă a fost împânzită de forţe de ordine, inclusiv lunetişti de la trupele speciale.
Reşedinţa preşedintelui a fost închisă, iar reporterilor din sala de presă li s-a cerut să se adăpostească în subsol:
"Am auzit focurile de armă. Totul s-a întâmplat atât de repede, încât nici nu am reușit să văd ceva. Când m-am întors, polițiștii ne-au spus să fugim".
"Am văzut un bărbat îmbrăcat în cămașă albă în apropierea gardului, apoi am auzit o împușcătură foarte puternică".
În momentul incidentului, preşedintele Barack Obama nu se afla în clădire, iar vicepreședintele Joe Biden, care era la Casa Albă, a fost plasat într-un loc sigur.