ALERTĂ NUCLEARĂ ÎN RUSIA. Nivelul radiaţiilor în Urali a crescut considerabil
Aerul din zona munţilor Ural este extrem de contaminat din cauza reziduurilor nucleare. Avertismentul vine din partea specialiştilor de la Agenţia Meteorologică rusă, care au confirmat astfel anunţul experţilor francezi de acum două săptămâni care au înregistrat un nivel ridicat al aradiaţiilor din zonă.
Rusia a confirmat o creştere a radioactivităţii în zona munţilor Urali. Asta după ce Agenţia Nucleară Franceză a anunţat la începutul lunii că a înregistrat un nivel ridicat al radiaţiilor în aceeaşi zonă din Rusia. Totuşi, spuneau atunci francezii, nu există niciun pericol pentru sănătatea europenilor. Acum, agenţia meteorologică rusă susţine că a deversarea radioactivă a avut loc la sfârşitul lui septembrie şi că este vorba despre o contaminare extrem de ridicată.
Contorul Geiger (=GAIGĂR) indică 9,23 de microsieverţi, o cantitate de radiaţii de 100 de ori mai mare decât limita normală. Imaginile au fost filmate acum un an de reporterii Associated Press în apropierea uzinei Mayak, cel mai mare complex nuclear din Rusia.
Gigantul industrial a fost acuzat în repetate rânduri că deversează reziduuri radioactive în apele râului Techa.
Complexul Mayak este responsabil pentru cel puţin 2 accidente nucleare de proporţii, în 1957 şi în 1967.
Rusia a negat până în anii 80, nu doar cele 2 accidente, ci chiar existenţa complexului nuclear.
Oamenii din zonă nu au aflat nimic decât abia după destrămarea URSS.
"După muncă, mergeam la scăldat. Şi copiii mergeau. Nu ne-a spus nimeni nimic. Mergeam la pescuit, veneau studenţi aici să înoate. Era ca şi cum nimic nu se întâmplase'', a spus un locuitor din Muslyumovo, Gilani Dambaev.
Efectele expunerii la radiaţii sunt evidente: în localităţile situate de-a lungul râului Techa, numărul cazurilor de cancer, defecte genetice sau malformaţii cromozomiale este cu mult mai mare decât media naţională în Rusia.
"În 2005, a fost un proces la un tribunal din regiune şi avocaţii au demonstrat că uzinele Mayak deversează reziduuri radioactive'', a spus ecologistul Vladimir Slivyak.
Institutul pentru Siguranţă Nucleară din Rusia susţine că uzina de la Mayak nu prezintă niciun fel de pericol pentru populaţie. Pe de altă parte, organizaţiile ecologiste estimează că zeci de milioane de metri cubi de ape contaminate cu reziduuri au fost deversate de Mayak.