Alertă pe aeroportul din Frankfurt. Poliţia evacuează terminalul 1
Poliţia federală germană a anunţat pe Twitter că a iniţiat evacuarea zonei de securitate a terminalului 1 de la Aeroportul Frankfurt pe Main. Operaţiunea a fost lansată după ce un bărbat a trecut în mod neautorizat de dispozitivul de securitate, transmite presa locală. Înregistrarea pasagerilor pentru zboruri a fost suspendată, potrivit Sputnik News, citat de adevarul.ro.
Mai mulţi pasageri aflaţi în aeroport au publicat pe reţelele sociale imagini din cursul evacuării.
"Evacuare la terminalul 1 de la Aeroportul din Frankfurt. Totul are loc în siguranţă, ordine şi fără o panică", dă asigurări un italian pe contul său de Twitter.
Aeroportul din Frankfurt este cel mai important din Germania şi al patrulea din Europa. Numeroase zboruri riscă să fie întârziate sau anulate.
ROMÂNIA - UE