Alertă pe un aeroport din Statele Unite. Un avion a luat foc, după ce o pasăre a intrat în motorul aeronovei. Incidentul a avut loc în timp ce avionul accelera pentru decolare.
Potrivit presei americane, pilotul a reușit să oprească avionul în siguranță, în ciuda faptului că motorul a luat foc şi a ordonat o evacuare în conformitate cu procedurile standard.
La acel moment, la bord erau în total 102 pasageri și șapte membri ai echipajului. Două persoane au suferit răni ușoare, spun oficialii. Pasagerii au ajuns în siguranţă la destinaţie cu o altă aeronavă.