ALERTĂ! Țânțarul-tigru, cel care transmite virusul Zika și Febra Galbenă, a apărut în Constanța
Constănțenii se plâng de aproape o lună de invazia insectelor, iar mușcăturile de țânțari au ajuns să deranjeze întreg orașul. Reacția întârziată și disproporționată a autorităților a făcut ca la malul mării să apară țânțarul-tigru – o specie deosebit de periculoasă, scrie ctnews.ro.
Țânțarul-tigru (Aedes Albopictus) este originar din Asia de sud-est, dar în ultima vreme a ajuns și în România. În luna martie a acestui an, Institutul Național de Sănătate Publică a cerut primarilor să se ocupe cu seriozitate de prevenirea riscului răspândirii virusului Zika, "transportat" de această insectă.
Dezinsecția trebuie făcută cu precădere în locurile unde sunt deșeuri menajere, vegetație și zone acoperite de apă. Țânțarul-tigru este favorizat de zonele umede și calde, spun specialiștii, așa că era doar o chestiune de timp până când acesta să apară și la Constanța.
Țânțarul-tigru este mai mare decât un țânțar obișnuit, are o lungime de aproape 10mm și dungi negre și albe pe corp.
Virusul Zika a făcut ravagii în America de Sud anul trecut. Infecția poate genera probleme neurologice la adulți, iar femeile însărcinate pot naște copii cu malformații.
- ALERTĂ! În Luxemburg a fost înregistrat primul caz de infectare cu virusul Zika
- Sportivii care vor participa la JO de la Rio, ÎNGRIJORAŢI de virusul Zika. GESTUL INCREDIBIL al unui atlet
- VIRUSUL ZIKA: În SUA se intensifică lupta împotriva țânțarului vector al bolii
- ALERTĂ! Honduras confirmă 331 de cazuri de femei însărcinate infectate cu ZIKA
- OMS recomandă cetățenilor care se întorc din Brazilia să nu doneze sânge timp de o lună
- Microsoft intră în lupta cu Zika! A creat o capcană care poate prinde doar ţânţarii care transmit acest virus