Alerte aeriene în toată Ucraina, în ziua de Crăciun
Sirenele de raid aerian au sunat duminică dimineaţa la Kiev şi în toate regiunile Ucrainei, au anunţat oficiali ucraineni, transmite Reuters, citează digi24.ro.
Relatări pe social media ucrainene, neconfirmate, menţionau că este posibil să se fi emis alerte de raid aerian după ce avioane ruse au fost ridicate de la sol în Belarusul vecin. Reuters nu a putut verifica imediat această informaţie. Pe de altă parte, atacurile ruse lansate sâmbătă asupra regiunii ucrainene Herson s-au soldat cu 10 morţi şi 68 de răniţi, potrivit celui mai recent bilanţ, dat publicităţii duminică pe contul său Telegram de Iaroslav Ianuşevici, şeful administraţiei militare regionale.
"Până acum, ştim de 68 de persoane rănite după atacul ocupanţilor ruşi în regiunea Herson. Armata rusă a ucis 10 persoane", a informat responsabilul militar ucrainean, care le-a cerut locuitorilor din zonele cele mai afectate de bombardamente să plece din regiune şi să se îndrepte către zone aflate mai departe de front.
Sâmbătă, într-un prim bilanţ preliminar, autorităţile ucrainene au anunţat moartea a cinci oameni în aceste atacuri şi rănirea a 50 de persoane.
Oraşul Herson a fost eliberat de trupele ucrainene la 11 noiembrie, deşi o parte din regiunea cu acelaşi nume rămâne sub controlul armatei ruse.