Alessandro Nesta va juca în sezonul viitor la formaţia canadiană Montreal Impact
Fostul fundaş de senzaţie al lui AC Milan, Alessandro Nesta va juca în sezonul viitor la formaţia canadiană Montreal Impact. Jucătorul în vârstă de 36 de ani îl va reîntâlni peste Oceanul Atlantic pe fostul său coleg de la Lazio, Marco Di Vaio, alături de care a cucerit titlul în Serie A în 1995.
Alessandro Nesta, fundaşul echipei de fotbal AC Milan, a semnat un contract cu formaţia Montreal Impact. Angajamentul lui Nesta cu gruparea canadiană, care evoluează în liga profesionistă nord-americană de fotbal, e valabil un sezon. În vârstă de 36 de ani, Alessandro Nesta părăseşte astfel clubul AC Milan după exact un deceniu.
În 2002, Milan l-a transferat de la Lazio pentru o sumă record la acea vreme, 31 de milioane de euro. Nesta a jucat la Milan 227 de partide şi a cucerit cu gruparea italiană două titluri, o Cupă a Italiei, două Supercupe, două Ligi ale Campionilor, o Supercupă a Europei şi un Campionat Mondial al cluburilor.
Noul club al lui Nesta, Montreal Impact, a fost fondat în 2010. La echipa pregătită de americanul Jesse Marsch evoluează doar patru canadieni! Nesta nu va fi singurul italian din lotul echipei din Montreal. La canadieni mai evoluează Marco Di Vaio, Matteo Ferrari şi Bernardo Corradi.