Alexander Lukaşenko și-a acordat singur imunitate pe viață. Liderul belarus își consolidează puterea
Preşedintele din Belarus, Alexander Lukaşenko, a semnat o nouă lege care îi oferă imunitate pe viaţă faţă de anchetarea penală. De asemenea, liderii opoziţiei care trăiesc în exil nu au voie să candideze la viitoarele alegeri prezidenţiale.
Teoretic, legea ar trebui să se aplice oricărui fost preşedinte şi membrilor familiei sale. În realitate, ea îi oferă avantaje doar lui Lukaşenko, în vârstă de 69 de ani, care a condus Belarus cu mână de fier pentru aproape 30 de ani, notează The Guardian citată de News.ro.
Noua măsură pare să aibă scopul de a consolida şi mai mult puterea lui Lukaşenko şi a elimina potenţialii competitori la următoarele alegeri prezidenţiale din ţară, care ar trebui să aibă loc în 2025.
Cine mai poate candida la președinție
Totodată, legea înăspreşte semnificativ cerinţele pentru candidaţii la preşedinţie şi face imposibilă alegerea liderilor opoziţiei, care au fugit în ţările învecinate în ultimii ani.
Doar cetăţenii din Belarus care au locuit permanent în ţară pentru cel puţin 20 de ani şi nu au avut niciodată un permis de reşedinţă în altă ţară pot candida.
Belarus a fost zguduit de proteste în masă în timpul realegerii controversate a lui Lukaşenko din august 2020, pentru al şaselea mandat, pe care opoziţia şi Occidentul l-au considerat fraudulos. La acel moment, autorităţile din Belarus au reţinut peste 35.000 de persoane, dintre care multe au fost torturate sau au plecat din ţară.
Avantajele legii pentru Lukașenko
Potrivit textului noii legi, Lukaşenko, dacă ar pleca de la putere, „nu poate fi făcut răspunzător pentru faptele comise în legătură cu exercitarea puterii sale prezidenţiale”.
Legea mai arată că preşedintele şi membrii familiei sale vor primi protecţie de stat de viaţă, îngrijiri medicale, asigurări de viaţă şi de sănătate. După demisie, preşedintele ar deveni, de asemenea, un membru permanent, pe viaţă, al camerei superioare a Parlamentului.
Liderul opoziţiei Svetlana Tikhanovskaia, care a fugit în ţara învecinată Lituania în 2020, a afirmat că noua lege este răspunsul lui Lukaşenlo la „teama sa de un viitor inevitabil”, sugerând că Lukaşenko trebuie să fie îngrijorat de ce se va întâmpla cu el după ce va pleca de la putere.
„Lukaşenko, care a distrus destinele a mii de locuitori din Belarus, va fi pedepsit potrivit dreptului internaţional şi nicio imunitate nu îl va proteja de asta, e doar o chestiune de timp”, a afirmat Tikhanovskaia.
Opoziţia politică a ţării urmăreşte deschiderea unei anchete privind dispariţia politicienilor de opoziţie şi luarea copiilor ucraineni din Ucraina.
„Ne vom asigura că dictatorul va fi dus în faţa justiţiei”, a spus Tikhanovskaia, subliniind că încă mai sunt circa 1.500 de prizonieri politic în spatele gratiilor în Belarus, inclusiv laureatul premiului Nobel pentru paced Ales Bialiatski.