Alexandr Lukaşenko a cerut ajutor omologului său rus, Vladimir Putin, din cauza sancţiunilor Uniunii Europene
Preşedintele Belarusului, Alexandr Lukaşenko, a cerut sprijin suplimentar omologului său rus, Vladimir Putin, din cauza sancţiunilor Uniunii Europene. Cei doi oficiali s-au întâlnit la Moscova, pentru a patra oară de la începutul acestui an.
Discuţiile cu uşile închise au durat cinci ore şi 20 de minute. Înainte de întâlnirea privată, liderii au făcut câteva declaraţii în faţa presei. Lukaşenko a descris sancţiunile occidentale drept terorism împotriva poporului belarus.
"Urmează o nouă etapă în Belarus a acestei revoluţii înfloritoare. Ei au trecut deja la terorism individual, v-am mai informat despre asta. În fiecare zi, acţiunile lor sunt tot mai multe."
Lukaşenko a mai adăugat că țara sa rezistă sancțiunilor datorită Rusiei. Totodată, Putin a ţinut să menţioneze că Belarus este un partener important.
"Belarus este un partener mare şi de încredere din punct de vedere economic. Trebuie să menţionez că în pofida coronavirusului şi a altor infecţii, cum ar fi sancţiunile externe, Belarus plăteşte toate creditele."
În urma întrevederii, Kremlinul a anunţat că cele două ţări intenționează să-şi coordoneze răspunsul la tentativele externe de a destabiliza situaţia. Relaţiile dintre blocul comunitar şi Belarus s-au înrăutăţit după ce, la ordinul lui Lukaşenko, în data de 25 mai, a fost deturnat un avion internaţional. Scopul acestei acţiuni a fost reţinerea jurnalistului Roman Protasevici, care este un critic aprig al liderului de la Minsk. Ulterior, UE a recomandat companiilor aeriene să nu mai zboare deasupra acestei ţări. Recent, şi Ministerul Transporturilor din Statele Unite a decis să interzică vânzarea de bilete din şi spre Belarus.