Alexandr Ovecikin a reuşit o nouă performanţă în Liga Nord-Americană de hochei
Jucătorul formaţiei Washington Capitals, Alexandr Ovecikin, a marcat al 30-lea gol în acest sezon, trecând de această bornă pentru al 11-lea an consecutiv.
Washington Capitals a învins Philadelphia Flyers cu scorul de 3-2, după un meci dramatic, şi a obţinut a 38-a victorie în actualul sezon.
În această partidă, Alexandr Ovecikin a fost în centrul atenţiei. El a marcat primul gol al echipei Washington Capitals, acesta fiind al 30-lea înscris de jucătorul rus în acest sezon. Ovecikin a reuşit să marcheze cel puţin de 30 de ori pentru al 11-lea sezon consecutiv.
Ovecikin a urcat pe locul trei în clasamentul jucătorilor care au marcat cel puţin 30 de goluri în peste 10 sezoane consecutive.
În urma succesului din partida cu Philadelphia Flyers, Washington Capitals şi-a consolidat poziţia de lider în Conferinţa de Est.
New York Islanders a înregistrat scorul etapei în Liga Nord-Americană de hochei. Formaţia antrenată de Jack Capuano a învins Edmonton Oliers cu scorul de 8-1. Jucătorul meciului a fost Kyle Okposo, care a marcat de trei ori pentru gruparea din New York.
Într-un alt meci, Montreal Canadiens a învins după loviturile de departajare formaţia Carolina Hurricanes, scor 2-1. Canadiens este pe locul 11, la 3 puncte de locul opt, care asigură participarea în play-off-ului competiţiei.