Alexandr Slusari: Protestul fermierilor, preconizat pentru 20 septembrie, va avea loc pe traseele din mai multe raioane
Protestul fermierilor, preconizat pentru 20 septembrie, va avea loc pe traseele din mai multe raioane. Acțiunea însă poate fi anulată, dacă premierul Natalia Gavriliţa va accepta invitaţia la o întrevedere cu agricultorii pentru a discuta problemele lor. Declaraţiile au fost făcute de directorul executiv al Asociaţiei „Forţa Fermierilor", Alexandr Slusari, în emisiunea „В центре внимания” de la Publika TV. În replică, purtătorul de cuvânt al premierului, Anastasia Taburceanu, a spus că revendicările fermierilor, în mare parte, au fost îndeplinite, iar şefa Executivului Natalia Gavriliţa de nenumărate ori şi-a exprimat susţinerea pentru agricultori.
„Este clar că protestul în plină desfăşurare a secerișului va avea loc, sper că, în mai multe raioane. Fermierii vor veni cu tehnică pe partea carosabilă. Este un protest economic şi depolitizat. Dacă nu vom fi auziţi, este clar că nu se va opri aici, vor fi alte forme de protest. Mai departe, posibil, va fi un protest cu tehnica în mişcare”, a declarat directorul executiv al Asociaţiei „Forţa Fermierilor", Alexandr Slusari.
În cadrul emisiunii, Alexandr Slusari a declarat că fermierii vor să vadă decizii şi proiecte concrete cu soluţii pentru problemele lor.
„Faptul că "totul va fi" noi auzim deja timp de două luni. Creditorii însă vin la fermieri şi iau producţia, iar data de 15 septembrie este ziua achitării impozitului funciar. În fiecare lună trebuie să achităm în Fondul Asigurărilor Sociale şi cele medicale. Dacă nu va fi achitat, FISC-ul blochează conturile. Dar dacă vin cei de la Sericiul Fiscal, noi ce trebuie să spunem că ministrul nostru a vorbit cu al vostru?"
La rândul său, purtătorul de cuvânt al premierului, Anastasia Taburceanu, susţine că Guvernul deja a propus soluţii pentru agricultori.
„De nenumărate ori doamna prim-ministru şi domnul ministru Bolea au ieşit cu declaraţii publice despre susţinere pe care o are Guvernul de agricultori şi producători. Toate revendicărie cerute de membrii „Forţa Fermierilor” au fost luate în considerare, au fost discutate şi au fost negociate. Şi în mare măsura acestea au fost implementate”, a relatat purtătorul de cuvânt al premierului, Anastasia Taburceanu.
Agricultorii anunţat că vor ieşi la protest pe 20 septembrie, invocând că au luat o astfel de decizie, pentru că Guvernul a refuzat să declare stare de urgenţă în agricultură. Fermierii susţin că sectorul este grav afectat de secetă, embargoul rusesc şi scumpirea carburanţilor. Potrivit lor, situaţia este mult mai gravă decât în 2020, când Moldova s-a confruntat cu o secetă extremă. În ziua în care Asociaţia "Forţa Fermierilor" a anunţat despre manifestaţie, ministrul Vladimir Bolea a prezentat unele măsuri pentru susţinerea fermierilor. Este vorba despre faptul că în următoarele şase luni, ratele pentru creditele luate în lei moldoveneşti în proiectele IFAD și "Livada Moldovei" se vor micşora cu 8,5 puncte procentuale. Pe lângă asta, fermierii îşi vor putea plăti impozitele pe imobile până în 25 noiembrie. Bolea a mai anunţat că ministerul şi comisia parlamentară de profil lucrează la un proiect care va permite achitarea impozitelor și taxelor din contul TVA acumulate pe parcursul anului de către agenții economici.