Alexandr Stoianoglo, sesizat în privința imaginilor video trucate în care președintele Maia Sandu ar discuta cu Ilan Șor
Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a fost sesizat în privința imaginilor video trucate în care președintele Maia Sandu ar discuta cu Ilan Șor. O solicitare în acest sens a fost trimisă de deputatul PAS, Lilian Carp. Acesta i-a cerut lui Stoianoglo să întreprindă toate acţiunile necesare în conformitate cu legislaţia.
În documentul expediat procurorului general, deputatul PAS a mai solicitat să fie verificate toate informaţiile apărute în spaţiul public în legătură cu acest subiect, inclusiv dacă fabricarea acestui video ar fi reprezentat o tentativă de fraudare a alegerilor.
Totodată, Carp a cerut să fie examinate şi acţiunile întreprinse de PCCOCS pe marginea acestui caz. Amintim că, joi, în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV, a fost distribuit în exclusivitate un filmuleţ fake în care şeful statului, Maia Sandu, ar discuta cu liderul Partidului "ŞOR", Ilan Şor.
Videoul urma să apară în spaţiul public înainte de alegerile parlamentare cu scopul de a compromite imaginea preşedintelui şi formaţiunii pe care a condus-o. Potrivit reprezentanţilor postului TV, imaginile ar fi fost păstrate într-un laptop de-al lui Veaceslav Platon, care ar fi fost ridicat în timpul unor percheziţii efectuate de SIS şi PCCOCS. Platon a negat acuzaţiile, Şor a declarat că filmulețul este un fake, realizat în cel mai neîndemânatic și neprofesionist mod, iar Preşedinţia a atenţionat că falsurile mediatice sunt un real pericol.
SIS-ul nu a venit cu precizări pe marginea acestui caz, iar PCCOCS ne-a confirmat că luna trecută, a desfăşurat percheziţii la o persoană care figurează într-un dosar privind inviolabilitatea vieții personale a unui judecător. Instituţia precizează, însă, că nu au fost ridicate calculatoare, ci doar două telefoane mobile.