Alexandru Arșinel a fost operat pe inimă. Primele declarații despre starea de sănătate a actorului
Alexandru Arșinel a fost operat pe inimă, după ce a fost internat de urgență. În prezent acesta se află în stare stabilă, dar sub supravegherea medicilor, scrie realitatea.net.
Internarea actorului s-a făcut la secția de cardiologie a spitalului Universitar.
Alexandru Arșinel a fost operat pe inimă, luni, de medicii de la Spitalul Universitar de Urgență București, care i-au făcut coronarografie și i-au montat stenturi. Actorul este în stare stabilă după intervenția chirurgicală pe cord.
Adriana Nica, manager al spitalului Universitar, a declarat într-o conferință de presă că maesterul Arșinel va fi externat în câteva zile.
"Alexandru Arșinel a fost supus luni dimineață unei coronografii, intervenție ce a durat timp de 40 de minute. Doctorul Vinereanu este cel care a realizat operația pe cord și a decis să continue investigația. Starea sa de sănătate este favorabilă. Mănâncă și este foarte bine.", a spus Nica.
Managerul spitalului Universitar a mai precizat că maestrul Arșinel, pe lângă, sindromul coroniar acut, mai suferă de dislipidemie, diabet zaharat, hipertensiune arterială.
Duminică, actorul a fost transportat de urgenţă la spital, el acuzând dureri toracice.
"Mă simt din nou după ani și ani la mâna doctorilor. Toate au venit și după nenorocirile care s-au abătut asupra capului meu", a spus actorul.
Alexandru Arșinel a beneficiat de un transplant de rinichi în 2013, atunci când avea 74 de ani. Operaţia a decurs foarte bine şi de atunci actorul merge în fiecare an la control.