Alexandru Baltag: FMI și Guvernul Republicii Moldova înțeleg care sunt premisele pentru dezvoltarea continuă a țării
Republica Moldova va beneficia de o nouă tranşă de 35 de milioane de dolari din partea Fondului Monetar Internaţional.
Directorul Asociației Oamenilor de Afaceri din Republica Moldova, Alexandru Baltag este de părere că FMI și Guvernul sunt pe aceeași undă, iar acordul la care s-a ajuns în urma acestei misiuni vorbește despre încrederea la nivel politic în Republica Moldova.
"Acordul la care s-a ajuns în urma acestei misiuni dă notă două direcții: prima direcție ar fi că totuși se restabilește o încredere la nivel politic în Republica Moldova și Fondul Monetar Internațional, ori evaluarea Fondului Monetar Internațional reprezintă un reper pentru alte organisme internaționale, atât la nivel de UE, cât și de alte organizații din Moldova. Observăm că încrederea între părți este mai mare și acest lucru se demonstrează deja pe a 2-a direcție, pe cifrele care s-au ajuns la un acord și aici mă refer la creșterea economică, inclusiv la rectificările bugetului pentru anul 2018. FMI și Guvernul Republicii Moldova sunt pe aceeași undă, înțeleg care sunt premisele pentru dezvoltarea continuă a țării și care ar trebui să fie practicile implimentate de Guvern pentru a ajunge la acei parametri stabiliți de părți.
Observăm că reformele pe care le-a pornit Guvernul dau roade. Am avut creștere ecnomică. Ceea ce ține de recuperare, observăm că acest proces este monitorizat de ambele părți", a spus Directorul Asociației Oamenilor de Afaceri din Republica Moldova, Alexandru Baltag.
PUBLIKA.MD amintește că Misiunea FMI, aflată în ţara noastră, a apreciat progresele din economie şi sistemul bancar, iar Republica Moldova va beneficia de o nouă tranşă de 35 de milioane de dolari din partea Fondului Monetar Internaţional.
- FRANŢA: Mai multe sindicate au anunţat că intră în protest
- GREVĂ DE PROPORŢII ÎN FRANŢA. Oamenii sunt nemulţumiţi de programul de reforme
- Deputaţii au făcut primul pas pentru construcţia Arenei Chişinău. Parlamentul a votat, în lectura finală proiectul cu 59 de voturi
- Oraşul Bălţi va avea drumuri mai bune. Bulevardul Mihai Eminescu va fi reparată capital