Alexandru Epureanu şi Artur Ioniţă nu vor juca în amicalele cu România şi Kazahstan
Alexandru Epureanu şi Artur Ioniţă nu a fost convocaţi de selecţionerul Alexandru Curteian pentru amicalele cu România şi Kazahstan din această lună. În schimb, antrenorul naţionalei Moldovei i-a inclus în lotul lărgit pe atacantul Igor Bugaiov şi mijlocaşul Alexandru Onică. Cei doi nu au jucat pentru naţionala Moldovei din 2013.
Antrenorul naţionalei Moldovei, Alexandru Curteian a anunţat lotul lărgit pentru amicalele cu România şi Kazahstan din cantonamentul din Turcia.
În lista celor 29 de jucători convocaţi nu se regăseşte căpitanul selecţionatei noastre Alexandru Epureanu. Acesta nu a fost lăsat de clubul său Istanbul Başakşehir, care are meciuri importante în Campionatul Turciei.
Pentru cele două amicale nu a fost convocat şi cel mai bun fotbalist moldovean din anul trecut Artur Ioniţă. Acesta abia s-a refăcut după o accidentare, iar echipa sa Verona la fel are progamate meciuri în Serie A la mijlocul acestei luni.
În schimb după o pauză de 2 ani la selecţionată a fost convocat Igor Bugaiov. În listă lărgită a fost inclus Alexandru Onica, care nu a jucat pentru selecţionată din 2013. La prima reprezentativă a fost convocat şi Vitalie Bordian, care este fără club.
Cei mai mulţi reprezentanţi în lotul lărgit al naţionalei are Milsami Orhei - cinci fotbalişti. Aceştia sunt Iulian Erhan, Petru Racu, Gheorghe Andronic, Artur Patraş şi Andrei Cojocari.
Moldova va întâlni naţionala divizionară a României pe 14 februarie, iar peste 4 zile va juca amicalul cu reprezentativa divizionară a Kazahstanului.