canal tv
Oamenii aleg calea viitorului țării noastre. Bogdan, la braț cu tatăl său, a mers la vot pentru prima dată. La fel, Ministrul Afacerilor Interne, a mai scris că Răzvan este sustinătorul lui tata, în această dimineață.
"Generații de oameni aleg astăzi calea viitorului țării noastre.
Răzvan este susținătorul lui tata în dimineața asta, iar Bogdan a mers la vot pentru prima oară, așa cum prima oară candidez eu.
Avem o zi cu soare și iubim Moldova, două motive bune ca să nu stăm acasă!", a scris pe o rețea de socializare Ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan.
Atât alegerile parlamentare, cât şi referendumul consultativ au loc într-o singură zi. Secţiile de votare vor fi deschise între orele 7:00 şi 21:00, ora locală a ţării unde se află localul de votare.
Alegătorul va primi patru buletine de vot: două pentru alegerea deputaţilor şi alte două pentru referendum.