Alexandru Jizdan s-a prezentat la Procuratură pentru a fi audiat
foto:publika.md
canal tv
Fostul ministru de Interne Alexandru Jizdan s-a prezentat la PCCOCS pentru a fi audiat în dosarul în care este bănuit de îmbogățire ilicită și fals în declarații. El nu a oferit comentarii înainte de audieri.
Amintim că, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliul lui, dar și la alte adrese. Potrivit procurorilor, în urma perchezițiilor au fost ridicate mai multe acte.
Fostul ministru a spus ieri că în perioada activității sale profesionale, în mandatul de ministru și deputat, a acționat conform legii Republicii Moldova, iar după plecarea din aceste funcții de stat nu a avut temei și necesitate să vrea să plece din țară, sau să se ascundă de ceva.