Alexandru Tănase a fost refuzat de Vlad Filat. Vezi despre ce este vorba
Fostul ministru al Justiţiei, Alexandru Tănase, susţine că şi el a înaintat o propunere privind constituirea, pe lângă Executiv, a unui Consiliu care să se ocupe de reforma justiţiei, dar iniţiativa sa a fost respinsă de premierul Vlad Filat. Tănase spune că a rămas surprins de această decizie, întrucât conveniseră ca proiectul să fie susţinut. Declaraţiile au fost făcute, aseară, in emisiunea Fabrika.
"Foarte mult timp am încercat să aflu care este motivul acestui refuz. Am discutat cu viceprim-miniştrii care fac parte din acel prezidiu şi am înţeles că primul-ministru nu a motivat argumentele în favoarea neadoptării acestei hotărâri de guvern. Chiar înainte de a îmi încheia mandatul, am primit scrisoare oficială de la primul-ministru că se restituie acest proiect şi nu va fi promovat. Nu ştiu exact de ce atunci a fost respins, iar acuma peste o lună se acceptă, nu prea îmi dau seama ce-i cu acest ping-pong", a spus Alexandru Tănase.
La rândul său, actualul ministru, Oleg Efrim, se arată nedumerit de faptul că proiectul lui Tănase a fost refuzat, dat fiind că acum are toată susţinerea din partea lui Filat. "Nu vreau să ghicesc, a vrut, nu a vrut. Eu am avut o discuţie în care i-am explicat necesitatea acestui consiliu şi viziunea mea asupra modului cum să funcţioneze acest consiliu şi dumnealui a aceptat argumentele mele. Asta a fost una din primele discuţii după ce ama fost desemnat în calitate de ministru", a explicat Efrim.
Preşedintele interimar a anunţat, ieri, înfiinţarea unui Consiliu Naţional pentru reformarea organelor de drept. Iniţial, şi fostul ministru al Justiţiei, Alexandru Tănase a venit cu un astfel de proiect, lucru care nu a fost susţinut de Vlad Filat.
Politică