Alexandru Tănase despre Curtea Constituţională, turbulenţele politice şi planurile de viitor
Noul preşedinte al Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase, îşi propune, pe perioada mandatului de trei ani, să se concentreze exclusiv asupra jurisdicţiei constituţionale, a calităţii hotărârilor Curţii Constituţionale, dar şi a uniformizării practicii Curţii. El susţine că se va strădui, de rând cu ceilalţi judecători ai CC, să se ţină la o distanţă cât mai mare de toate turbulenţele politice. Declaraţiile a fost făcută în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.
Alexandru Tănase a menţionat că nu vrea să analizeze care este motivul nivelului scăzut de încredere al societăţii în Curtea Constituţională, deoarece are alte planuri şi preferă să privească spre viitor. El a mai adăugat că multe din ideile sale privind activitatea CC au fost sprijinite de colegii săi magistraţi.
"Este vorba despre aplicarea jurisprudenţei Curţii Europene, a practicii internaţionale şi examinarea mai profundă a sesizărilor care vin la Curte. Cu alte cuvinte, să încercăm să lucrăm într-o manieră ca hotărârile Curţii să rezolve situaţii şi să dea mai multă claritate cadrului normativ, care este obiectul sesizărilor la Curte", a precizat Tănase.
Acesta a subliniat că judecătorii trebuie să se concentreze nu atât pe numărul de sesizări, cât pe calitatea şi explicitatea hotărârilor Curţii Constituţionale, astfel ca ele să fie pe înţelesul celor care depun.
Preşedintele CC a menţionat, de asemenea, că fiecare judecător are punctul său de vedere, care trebuie tratat cu maxim respect. Totuşi, la fel de important este ca "în cadrul discuţiilor să se ajungă la acele formule, care asigură, pe de o parte, hotărâri de compromis, iar pe de altă parte, o coagulare a potenţialului Curţii Constituţionale".
Amintim că Alexandru Tănase a fost ales, azi, 4 octombrie, în funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale, pe un termen de trei ani. Pentru el au votat cinci judecători din şase. Tănase îl va înlocui pe Dumitru Pulbere, care a fost demis la 28 septembrie, pe motiv că ar fi făcut declaraţii politice.
Actualitate
- Pulbere îl critică pe Tănase pentru declaraţiile pe care le face: Nu are încă experienţă
- Filat îi dă replica lui Tănase: Regret că a ajuns la asemenea nivel
- De ce Victor Puşcaş şi Alexandru Tănase au votat împotriva deciziei de ieri a Curţii Constituţionale
- Alexandru Tănase nu va participa la şedinţa de astăzi a Curţii Constituţionale