Alexandru Tănase: Singura soluţie pentru a evita o criză umanitară este Unirea cu România
Republica Moldova nu are economie proprie, viabilă și funcțională, iar singura soluție pentru a evita în următorii ani o criză umanitară, este unirea cu România. De această părere este Alexandru Tănase, fostul președinte al Curții Constituționale. În cadrul unei emisiuni de la un post privat de televiziune, Tănase a mai spus că țara noastră nu o mai poate duce mult în acest ritm, având în vedere că autoritățile nu vor mai putea juca în curând cartea geopolitică pentru a obține împrumuturi din care să plătească salariile și pensiile.
"Soluția din păcate nu este la îndemâna noastră, asta-i partea cea mai tristă. Singura soluție care ar exista pentru a evita o criză umanitară, în mod clar ea se conturează la orizont de ani de zile, este Unirea cu România. Noi nu avem altă soluție. Trebuie să fim conștienți, în treizeci de ani lucru acesta s-a văzut foarte clar", a spus fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase.
Potrivit lui Alexandru Tănase, în ultimii ani, politicienii din ţara noastră, se întrec în promisiuni.
"Dodon și PSRM au venit imediat la guvernare și au zis că au fost la Moscova și rușii ne dau jumătate de miliard. De cealaltă parte, dacă ați observat, progresele raportate de Guvernul Sandu în ziua demiterii, au fost sumele pe care au reușit să le aducă de la UE. Suntem într-o situație foarte tâmpită, deoarece, în mod normal, statele există din banii pe care-i produc propriile economii", a spus fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase.
Alexandru Tănase a fost ministru al Justiției în două rânduri, în anii 2009-2011 și în 2018. Între anii 2011-2017, a fost președintele Curții Constituționale.