Alexei Navalnîi, vizat în trei noi anchete penale
Alexei Navalnîi a anunțat într-un mesaj postat pe Instagram că este vizat în trei noi anchete penale, relatează agenția Reuters, citează hotnews.ro.
Politicianul și activistul în vârstă de 44 de ani a menționat că este acuzat de deturnarea „tuturor donaţiilor” făcute organizaţiei sale anticorupţie, de înfiinţarea unei grupări care „aduce atingere dreptului persoanelor” şi de insultarea unui judecător într-un proces recent, potrivit Barrons.
Totodată Navalnîi a precizat că a fost vizitat în celulă de către un inspector al puternicului Comitet rus de anchetă, însărcinat cu principalele anchete penale.
„Mi-a spus că în scumpa noastră Rusie se anchetează trei noi cazuri grave. Şi că 21 de anchetatori se ocupă de asta, la cel mai înalt nivel. Iar în fiecare dintre ele, infractorul sunt eu. Puternica mea organizaţie infracţională ia amploare. Comit tot mai multe fapte penale”, a scris acesta.
Încarcerat în ianuarie, la întoarcerea în Rusia după ce a fost îngrijit în Germania în urma unei otrăviri cu noviciok de care acuză Kremlinul, Navalnîi a fost condamnat pentru încălcarea termenilor de cauțiune în perioada în care se afla în convalescență.
El îşi ispăşeşte pedeapsa într-o colonie penală din regiunea Vladimir, situată la aproximativ 100 de kilometri est de Moscova, unde a făcut în aprilie greva foamei, în semn de protest faţă de condiţiile de detenție.
După arestarea sa, urmată de manifestaţii reprimate dur de poliţie, autorităţile ruse şi-au sporit presiunile împotriva mişcării anticorupţie a opozantului.