Alexei Roibu "a fugit" din ţară, ca să nu dea explicaţii în legătură cu situaţia criminogenă. Onică: Şi Valeriu Zubco a plecat
(UPDATE 17:10) Consilierul ministrului de Interne, Eugen Onică, neagă informaţia precum că Roibu ar fi plecat din ţară intenţionat. Acesta a declarat că ordinul de plecare a fost semnat pe 8 mai, în timp ce solicitarea de a se prezenta la raport în faţa deputaţilor a parvenit pe 10 mai. Potrivit consilierului lui Roibu, componenţa delegaţiei pentru plecarea în deplasare nu a fost modificată. Mai mult, acesta spune că, şi procurorul general, Valeriu Zubco, a plecat la şedinţa din Slovenia, de unde reiese că evenimentul a fost planificat din timp.
(UPDATE 16:40) Ion Butmalai a declarat pentru Publika.md că nu a solicitat astăzi prezenţa lui Roibu în Parlament, deoarece a făcut-o ieri colegul său Alexandru Cimbriciuc. "Ministrul trebuia să se prezinte ieri în Parlament, la ora Guvernului, însă a plecat în deplasare. Vom cere repetat săptămâna viitoare ca să vină, atât el, cât şi conducerea Procuraturii, SIS şi CCCEC", a subliniat Butmalai.
(16:26) Nici în această săptămână instituţiile de forţă nu au fost audiate în Parlament. Asta chiar dacă mai mulţi deputaţi au solicitat în repetate rânduri prezenţa, în Legislativ, a conducerii Ministerului de Interne, Procuraturii Generale, SIS şi CCCEC.
Deputaţii din Partidul Liberal chiar şi astăzi au cerut audirea rapoartelor SIS, MAI şi PG în dosarul "7 aprilie 2009", însă, acest lucru a trecut pe lângă urechile colegilor din Parlament, care nu au reacţionat în niciun fel.
Anterior şi deputatul PLDM Ion Butmalai a declarat că va solicita azi, 18 mai, ca, ministrul de Interne, Alexei Roibu, să fie chemat în Parlament la raport privind situaţia criminogenă din ţară.
În aceste condiţii, însă, ministrul a plecat din ţară. Serviciul de presă al MAI anunţă că, Alexei Roibu participă la Şedinţa Comitetului Miniştrilor Afacerilor Interne al Convenţiei de Cooperare Poliţienească pentru Europa de Sud-Est, care are loc la Brdo pri Kranju din Slovenia.
În acelaşi timp, surse din cadrul MAI au declarat pentru Publika.md că Roibu a plecat intenţionat din ţară. "Alexei Roibu a schimbat componenţa delegaţiei şi a plecat de urgenţă în deplasare", au subliniat sursele noastre.
Amintim că, mai mulţi deputaţi, dar şi formaţiuni întregi, au cerut demisia lui Alexei Roibu din funcţia de ministru de Interne. Ei îşi argumentează decizia prin faptul că infracţionalitatea din ţară a fost scăpată de sub control.
- Roibu mai aşteaptă o "invitaţie" ca să vină în faţa deputaţilor
- Ministrul de Interne cuprins de nostalgie: Curiozitatea m-a împins să văd ce înseamnă cariera de KGB-ist
- Procuratura Generală respinge acuzaţiile lui Butmalai
- Godea îi cere lui Filat să raporteze de ce creşte criminalitatea în Moldova
- "Roibu va fi înlocuit cu Baliţchi la conducerea MAI"
- Legislativul "se ia" de crime. Butmalai vrea ca ministrul de Interne, procurorul general şi şeful SIS să fie audiaţi