Alfa Romeo Gloria - conceptul unei viitoare berline debutează la Geneva
Salonul Auto de la Geneva este locul potrivit pentru un nou concept cu sigla Alfa Romeo. În cadrul ediţiei cu numărul 83 din cadrul evenimentului elveţian, Institutul de Design European din Torino (IED) şi masteranzii săi au dezvoltat alături de oamenii de creaţie ai Alfa Romeo şi Chrysler un concept special, botezat Gloria.
Miza a fost aceea de a crea ”o berlină Alfa Romeo capabilă să se adreseze pieţelor din Statele Unite şi Asia”. Pentru a face faţă cerinţelor publicului din aceste zone ale globului, sedanul trebuie să ofere confort şi eleganţă pe toate cele patru locuri.
Lorenzo Ramaciotti, şeful departamentului de design Fiat şi Chrysler, a declarat: ”Le-am cerut studenţilor IED să ne ofere viziunea lor asupra unei berline Alfa Romeo. De-a lungul întregului proces de dezvoltare am discutat şi am oferit indicaţii până când am obţinut maximul creativităţii lor. Rezultatul a fost stimulant şi de un nivel profesional optim”.
Berlina va asigura şi un comportament sportiv, propulsia urmând să fie asigurată fie de un motor V6, fie de un motor V8.
Conceptul va fi expus la standul IED de la Geneva, institutul de design fiind la a zecea sa prezenţă consecutivă în cadrul salonului elveţian. Alături de concept, studenţii vor expune şi cinci modele diferite de jante pentru Gloria. Ele au fost dezvoltate în parteneriat cu OZ Racing şi propun abordări diferite ale conceptului.