Algeria interzice Franței să-i folosească spațiul aerian pentru a interveni contra loviturii de stat din Niger
Algeria a respins cererea Franţei de a folosi spaţiul aerian algerian, pentru o operaţiune militară în Niger, a transmis luni seara postul de radio de stat de la Alger, citat de Reuters. Statul nord-african se opune oricărei intervenții militare străine în Niger, chiar dacă se declară împotriva loviturii de stat, scrie Digi24.
Conform sursei citate, guvernul algerian este în favoarea diplomaţiei ca mijloc de restabilire a democraţiei după puciul de la Niamey.
Încă dinainte ca armata să preia puterea în Niger, pe teritoriul ţării erau staţionaţi circa 1500 de militari francezi.
Nu este clar la ce operaţiune militară s-a referit Algeria, însă Franţa nu a anunţat nicio intervenţie în forţă. Autorităţile franceze nu au răspuns imediat unei solicitări din partea Reuters de a comenta.
Algeria este împotriva intervenției în Niger Comunitatea Economică a Statelor din Vestul Africii (ECOWAS) a comunicat săptămâna trecută că a stabilit deja data unei eventuale intervenţii armate în Niger, în caz că eforturile diplomatice pentru readucerea la putere a preşedintelui Mohamed Bazoum nu au succes. Algeria s-a pronunţat de mai multe ori împotriva oricărei operaţiuni militare în Sahel.
Potrivit unei surse guvernamentale a agenţiei Reuters, motivul este teama de consecinţe cum ar fi creşterea numărului de migranţi care ar încerca să intre pe teritoriul algerian.
"Suntem împotriva loviturii de stat, însă suntem împotriva unei acţiuni militare care ar înrăutăţi situaţia în Niger şi în împrejurimi, în Sahel", a afirmat oficialul respectiv, sub rezerva anonimatului.