Alianţa Nord-Atlantică îşi face griji pentru siguranţa regiunii transnistrene
Pericol la graniţa de est a Moldovei. Un reprezentant al Alianţei Nord Atlantice declară că forţele armatei ruse, concentrate la hotar cu Ucraina, ar putea ajunge în regiunea separatistă transnistreană.
Comandantul fortelor armate NATO din Europa, generalul Phillip Breedlove, a atenţionat, în cadrul unei eveniment organizat de German Marshall Fund, că Rusia şi-a concentrat Armata la frontiera de est a Ucrainei şi prezenţa acesteia se resimte foarte acut.
Potrivit militarului, forţele NATO sunt îngrijorate pentru că trupele ruse ar putea ameninţa securitatea regiunii transnistrene şi nu este exclus faptul că ar putea interveni în zonă. Comandantul Forţelor Armate NATO din Europa a mai adăugat că Rusia se comportă mai mult ca un adversar, decat ca un partener. Totodată, Ucraina întăreşte securitatea frontierei dintre Transnistria şi regiunea Odesa.
"Rusia se comportă mai mult ca un adversar decât ca un partener", a adăugat comandantul Forţelor Armate NATO din Europa.
Autorităţile ucrainene au luat măsuri suplimentare de securitate la graniţa cu raioanele de est ale Moldovei. În regiune, au fost săpate şanţuri, iar punctele de control sunt complet echipate şi pregătite să facă faţă oricărei situaţii neprevăzute.
"Fiul meu locuieşte în regiune şi îi e frică să treacă frontiera, pentru că l-ar putea înrola în armată", a spus o femeie.
"S-au luat măsuri suplimentare de securitate. Ne întreaba unde mergem, cu ce scop, în rest a rămas la fel", a adăugat o altă femeie.
Presa locală informează că serviciul de grăniceri ucrainean controlează minuţios toate persoanele care traversează frontiera în aceste zile.
Ministrul ucrainean al Apărării, Andrei Parubi, a declarat astăzi, în cadrul unui miting desfăşurat la Kiev, că obiectivul liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, nu este doar Crimeea, ci întreaga Ucraină.