Alianţa Nord Atlantică va sprijini şi în 2016 Forţele de Securitate şi Apărare din Afganistan
Alianţa Nord Atlantică va sprijini şi în 2016 Forţele de Securitate şi Apărare din Afganistan, prin intermediul Misiunii Resolute Support. Decizia a fost luată astăzi de către miniştrii de Externe ai celor 28 de state membre ale NATO, la reuniunea care se desfăşoară în zilele de 1 şi 2 decembrie, la Bruxelles.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că Alianţa nu-şi va încheia operaţiunea din Afganistan, cea mai mare din istoria sa, din motive de securitate. Asta deşi, recent, NATO planifica retragerea treptată contingentului de militari.
Misiunea Resolute Support va păstra actualul format şi efectivul de peste 12.000 de militari, majoritatea americani.
"Suntem în Afganistan pentru că asta este în interesele securității noastre. Suntem acolo ca să luptăm contra extremismului, terorismului și pentru a nu permite ca Afganistan să revină în mâinile extremiștilor din această țară", a spus secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
În cea de-a doua zi a reuniunii, miniştrii de Externe ai ţărilor membre ale NATO vor discuta despre politica "uşilor deschise". Muntenegru va fi invitată oficial să adere la această organizaţie. Miniştrii se vor pronunţa şi în privinţa statelor candidate la aderare, precum Bosnia şi Herţegovina, Macedonia şi Georgia.
În cadrul întrevederilor informale, înalţi demnitari ai NATO s-au referit şi la relaţiile cu statele partenere, printre care ţara noastră. Potrivit lor, Alianţa Nord Atlantică va continua să-i ofere Moldovei tot sprijinul necesar, inclusiv prin deschiderea la Chişinău a biroului de legătură cu NATO.
În cadrul ministerialei de la Bruxelles, va fi discutată şi situaţia din Ucraina, inclusiv sprijinul pe care îl va acorda NATO în domeniile comunicare, logistică şi securitate cibernetică.
De asemenea, vor fi examinate relaţiile Alianţei Nord-Atlantice cu Rusia.
- NATO îşi întăreşte flancul de est. Unde vor fi înfiinţate încă două centre de comandă
- "Rusia prelungeşte războiul". Secretarul NATO critică atacurile ruseşti în Siria
- Manevre militare de AMPLOARE! Zeci de mii de soldaţi participă la exerciţii NATO în Spania
- Andrian Candu: Moldova va continua parcursul european și va deveni un partener important pentru NATO
- AMENINŢĂRILE la adresa securităţii Republicii Moldova, în atenţia autorităţilor şi experţilor NATO
- NATO se întruneşte de urgenţă, după doborârea avionului de vânătoare al Rusiei