Aliații lui Vladimir Putin: Cine sunt liderii care își fortifică relațiile cu Rusia
Preşedintele rus Vladimir Putin se pregăteşte să îl viziteze pe Viktor Orban, însă acest aliat din Uniunea Europeană nu este singurul pe care preşedintele rus îl are, scrie mediafax.ro.
Kremlinul a cultivat ani de zile legăturile cu Phenianul ca metodă de a râde în nas Occidentului, însă eforturile ruşilor au fost accelerate în ultimul an, în contextul crizei ucrainene, remarcă businessinsider.com.
În luna ianuarie, Moscova a confirmat prezenţa excentricului lider nord-coreean, Kim Jong-Un, la evenimentele organizate în Piaţa Roşie la 9 mai, cu prilejul Zilei Victoriei, ce marchează triumful sovieticilor în faţa naziştilor în Al doilea Război Mondial.
Rusia este principalul sprijin internaţional pentru liderul Siriei, Bashar al-Assad, iar politicienii occidentali l-au acuzat pe Putin că ar fi livrat arme regimului de la Damasc.
Recent, Putin şi-a reluat criticile faţă de atacurile aeriene ale SUA asupra Statului Islamic din Siria, arătând că acestea nu ar trebui să aibă loc fără acordul Damascului.
Caracasul este un important client al industriei ruse de armament şi a recunoscut republicile separatiste georgiene Abhazia şi Osetia de Sud.
În contrapartidă, Rusia a investit miliarde de dolari în proiectele petroliere ale Venezuelei.
Recent, premierul maghiar Viktor Orban a fost intens mediatizat în urmă cu un an după ce a declarat că vrea să renunţe la democraţia liberală în favoarea unui stat neliberal.
Apropierea acestuia de autoritarul Putin a provocat proteste de stradă şi a neliniştit partenerii europeni ai Ungariei.
După venirea la putere a partidului Syriza, în ianuarie, s-a descoperit că membrii formaţiunii au fost în contact cu Alexander Dugin, un ultra-naţionlist rus apreciat în anumite cercuri de la Kremlin, care s-a pronunţat pentru genocid în Ucraina. De asemenea, noul premier grec Alexis Tsipras s-a declarat împotriva unor noi sancţiuni la adresa Rusiei – acuzată că îi sprijină pe separatiştii ucraineni - , spre satisfacţia Moscovei.
În noiembrie 2014 s-a aflat că partidul de dreapta Frontul Naţional din Franța a primit un împrumut de 9 milioane de euro de la First Czech Russian Bank, deţinută de Roman Popov, un oligarh apropiat Kremlinului. Unii observatori suspectează că aici a fost "mâna" Moscovei.
Rusia a cultivat relaţii cu partide de dreapta din Europa, între acestea numărându-se Grecii Independenţi în Grecia, Jobbik în Ungaria, Vlaams Belang în Belgia, Liga Nordului în Italia, Ataka în Bulgaria şi NPD în Germania.
Nu există dovezi în privinţa unei legături între UKIP şi Rusia, dar liderul partidului, Nigel Farage, declara, în martie anul trecut, că Putin este unul din liderii lumii pe care îi admiră cel mai mult "în calitate de conducător, nu de om".