Alimente stricate în grădinițe şi școli. INTERCEPTĂRI TELEFONICE! Cum ERAU OTRĂVIȚI copiii (VIDEO)
CNA a prezentat câteva interceptări telefonice în cadrul unei cauze penale despre aranjarea unor licitaţii ce ţin de asigurarea cu produse alimentare a şcolilor şi grădiniţelor din Capitală.
Menţionăm că 23 de persoane sunt bănuite într-un dosar de aranjare a unor licitaţii privind achiziţionarea produselor alimentare pentru şcoli şi grădiniţe. Dintre acestea, 16 au fost reţinute pentru 72 de ore şi escortate la sediul CNA pentru audieri.
În dosar sunt vizaţi atât funcţionari din cadrul direcţiilor municipale de educaţie din cadrul Primăriei municipiului Chişinău, precum şi reprezentanţi ai unor agenţi economici.
Potrivit datelor anchetei, procesul de achiziţii publice avea loc cu abateri grave de la legislaţie prin favorizarea unor agenţi economici. Schema funcţiona în felul următor: pentru semnarea contractelor de achiziţie, factorii de decizie ai direcţiilor se înţelegeau cu un grup de agenţi economici să majoreze preţurile ofertelor, astfel încât să fie desemnate câştigătoare ofertele mai scumpe. Sau, prin înţelegere prealabilă, la licitaţie participau mai mulţi operatori economici, cu diferite oferte de preţ, dar care aveau acelaşi fondator. Pentru favorizare, agenţii economici achitau funcţionarilor publici, lunar sau pentru fiecare licitaţie în parte, anumite sume de bani.
În procesul investigării cazului, au mai fost depistate şi alte ilegalităţi. Urmărind scopul obţinerii unui profit mai mare în urma executării contractelor încheiate, agenţii economici livrau produse de o calitate inferioară celei contractate, care erau utilizate în alimentaţia copiilor din grădiniţele şi şcolile din raza municipiului Chişinău.
În urma examinării şi efectuării unui şir de măsuri speciale de investigaţii pe schema infracţională descrisă au fost pornite 30 de cauze penale pe numele factorilor de decizie ai direcţiilor sectoriale din municipiu şi pe numele agenţilor economici implicaţi. Astfel, au fost efectuate peste 40 de percheziţii la domiciliile şi birourile de serviciu ale funcţionarilor publici din cadrul Direcţiilor de Educaţie Tineret şi Sport ale Primăriei mun. Chişinău şi agenţilor economici, dar şi la Ministerul Apărării, Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor şi Centrul de Sănătate Publică din or. Hânceşti.
Urmare a acţiunilor întreprinse, au fost reţinute 16 persoane, dintre care 9 funcţionari publici din cadrul Direcţiilor de Educaţie Tineret şi Sport ai Primăriei municipiului Chişinău şi alte instituţii implicate în desfăşurarea licitaţiilor şi achiziţionarea produselor alimentare şi 7 reprezentanţi ai agenţilor economici care au participat şi livrat produse alimentare instituţiilor publice.
Este de menţionat faptul că, în cadrul documentării infracţiunilor de corupţie menţionate, a fost aplicată una dintre cele mai eficiente măsuri speciale de investigaţii – investigaţia sub acoperire.
Citeşte şi: Alimente alterate, ÎN ŞCOLI ŞI GRĂDINIȚE: 16 reţinuţi, 23 de persoane bănuite. CÂT SE DĂDEA MITĂ (VIDEO)
Conţinutul discuţiei 1 |
Persoane participante |
|
P- Mai în scurt, fileul ista care l-am primit noi, îi ucrainean. V- Aha. P- Ştiţi? V- Nu ştiu. P- Nu ştiţi? V- Nu. P- Şi-i galben la culoare, cînd îl dezgheaţă parcă-i o cîrpă. Eu nu ştiu, v-o mai spus ceilalţi ori nu? V- Nu. P- Da noi de cînd primim ucraineşte? V- Daaa…, prima dată deaista sau aţi mai avut? P- O mai fost cîndva. O fost, da. Cu vreo două luni în urmă. V- Tot aşa la calitate era? P- Tot aşa la calitate. Da nu-i, calitate iaca vină şi ai sî vedeţi, ai sî vezi. |
Angajată grădiniţă- P
Angajată DETS Buiucani- V |
|
Conţinutul discuţiei 2 |
Persoane participante |
Note |
S - E problemă cu peştele. N- Şi problemă deamu cu peştele? S- Are paraziţi. N- Peştele?
|
Administrator agent economic
Administrator agent economic |
|
Conţinutul discuţiei 3 |
Persoane participante |
Note |
V- Auziţi, da nu ne putem înţelege să veniţi să luaţi găinile celea de mâine şi să ne aduceţi altele? I- Azi deamu nu pot face nimic doamna Valera asta Valentina. Nu pot să fac azi nică. Hai deamu data asta o să treacă aşa deamu da-ţi. V- Da … ia să vii amuia înapoi să vezi că-s fierte, da put. Eu nu le pot da la copii. Eu trebuie să le arunc.
|
angajată grădiniţă
sofer SRL |
|
Conţinutul discuţiei 4 |
Persoane participante |
Note |
I- Da găina asta care am luat-o e veche, Ghena. G- Tîrîie 40 de kg şi eu amuş am să sun şi am să le spun, nah**a fac aşa cî****i? I- Găina veche într-adevăr, are privcus. G- Lasă că amuş a să grăiesc cu dânşii. Bun. I- Davai! |
Sofer SRL
administrator agent economic |
|
Conţinutul discuţiei 5 |
Persoane participante |
Note |
P- Так, по коллегеальнее. S- Da, da, da. P- Скажите что, если будут еще раз такие куры, мы их не возьмем. |
Angajată Grădiniţă
Angajată DETS Buiucani |
|
Conţinutul discuţiei 6 |
Persoane participante |
Note |
G- Ion? I- Da! G- Treşi în pu*ă să iei b*ea cartofele şelia, Evghenia Ivanovna m-o zai*it!!! Că o zis că „зачем ты взял чищеные и б*ля они оброботавыний”? Chi*da mamii ei nu ştiu şi acolo b*ea mă fu*e na! I- Da în pu*a mea!!! Tu ai spus să-i iau pe iştia ble*di! Da le-or crăpa!!! G- Da dapă ştii de asta? Eu şi ştiem că-s spălate nu-s spălate? În chi*da mamii lor na? Te-ai uitat şi tu la dînsele dar? I- Da, da şi? Îs urîte cartoafele Ghena? G- Îs spălate cu sulfat nu ştiu ce acolo? Şi ea se teme de amu să le pui în mîncare. I- Eiiii! Frea*ă capul cu sulfat bl*adi! Bun, hai Ghena. G- Ia-le şi dă-le la o grădiniţă la Buiucani în pu*ă. Că oi pierde acolo vre-o2-3 lei, da dă-le în pu*ă, şi să fac cu dînsele na? I- Bun, bun. |
Sofer SRL
administrator agent economic |
|
Conţinutul discuţiei 7 |
Persoane participante |
Note |
G – Da. I- Ghena eu am luat cartofii, da ei într-adevăr îs curăţiţi ble*di. G- Ei, ap dacă eu? Tu ai ştiut de asta? I- Eu, eu nici eu nu m-am uitat ăi. Eu m-am uitat că-s curaţi, da ei îs curăţiţi gata. Da Evghenia Ivanovna zice că: „Nu, nu, nu. Adu-mi mai mărunţei”. Da cu aiştia ce să fac eu bl*adi? G- Dă-le cuiva. Şi bl*a? I- Şi? Cu 3 lei a să le dău b*ea ori şi? G- Da şi să fac, şi să fac? Dacă nu, aruncă-le hai, mănîncă-le tu dar. I- Eiiii! G- Oi bl*a! I- Nah*i îmi trebuie? Să mă otrăjesc?! Bun, hai Ghena. G- Hai!
|
Sofer SRL
administrator agent economic |
|
Conţinutul discuţiei 8 |
Persoane participante |
Note |
E- Наташенька я любя. Слушаешь Наташ, что делать? Мы вот девочки посмотрели с этой картошкой. N- Ага. E- Тебе кто то ещё звонил? N- Да, да, да, да. Е- Картошка жуткая. Вот они посмотрели из 18 кг из мешка картошки 12 кг пошло в отходы. N- Но пишите больше грамм doamna Екатерина. Е- Писать пока используем её? N- Да, да. Е- Значит писать больше грам. N- Да. Пишите больше грам и я уже как? I-am anunţat pe agenţi economici. E- Aha. N- Что бы они имели в виду качество. Е- Ага. Хорошо Наташ. N- Но сейчас уже используете дальше. Е- Уже теперь уже не вернём. Хорошо, хорошо!
|
Angajată Grădiniţă
Angajată DETS Buiucani |
|
Conţinutul discuţiei 9 |
Persoane participante |
Note |
M- Auziţi, da şi cu macaroanele istea, ce calitate duceţi voi? V- Îmmm… normală, nu ştiu de care poate a şi pus de la Tehiştrob? De la două eu ştiu, da şi sunt probleme ori şi? M- Hai vedeţi vă rog că-s cleioase tare şi ieri o venit o grupă de părinţi. V- Am înţeles. Bun. M- Porţia de borş cu macaroanele încleieti. Asta-i una. Şi vedeţi vă rog măcar pe vre-o lună cu şefa acolo dacă se primeşte ceva? V- Văi, eu ţi-am lămurit ţie. De unde să le iau lu şefa? Eu iaca tre sî strîng şi a tăli să le dau cu mari şi? A să mai grăim, bun? M- Bun, Hai. |
Contabil şef DETS Centru
administrator SRL |
|
Conţinutul discuţiei 10 |
Persoane participante |
Note |
N- uite, merele astea care le avem noi la depozit nu le dă astăzi, Ciocana nu le ia. S- Aha. N- Мне надо будет получается утром пойти покупать. Eu l-am sunat pe ista, ginerele ista a lui Olea asta. S- Aha. N- Şi am rugat dacă are măr bun, care oricum la piaţă am să-l iau cu 5 cel puţin, cu 4 să mi-l aducă. Da măr care nepătat, să-mi aducă 2 t luni dimineaţă eu să dau la Piaţa Centrală şi la Ciocana. S- Haraşo. El are? N- Остальным буду давать. El are un fel de „Jena Gold” şi el cu 4,50 o vrut şi au zic hai cu 4 să ne-al dea. Что бы его не возвращяли. S- Haraşo, da cîte tone de măr avem la depozit? N- Avem încă 5 şi ceva. S- Şi n-a să putem să le dăm, da? N- По чю-чють даём на Ботанику. Le vîri, le aşa cu dea sila |
Administrator S.R.L.
Administrator S.R.L |
|
Conţinutul discuţiei 11 |
Persoane participante |
Note |
S- Da parcă aveam vre-o 7 t de măr? N- Da mărul acela nu-i pentru Ciocana! S- A, tu concret pentru Ciocana, vrei? N- D-apă cum. S- Da mărul acela şi aşa-i de ucis, sau ce-i cu dânsul? N- Ты его видел на фотографий, он битый, он бётсца он темнеет. S- Bl*a tac ei нaверно cînd l-o pus în carobşi în chi**a ma**i lor. Когда пирикладавали, sau cum? Nu cred că noi l-am. N- Чтопирикладавали? Еслиони îl scot din frigider şi el de odată se schimbă la culoare. S- Acela care alb, da. Da aista care roşu, nu se mai schimbă nică. N- Care-i roşu îi pălit tare. El aşa şi când l-am primit era pălit. Da aşa îl vâri la alţii, la Ciocana e problem. |
Administrator S.R.L
Administrator S.R.L
|
|
Conţinutul discuţiei 12 |
Persoane participante |
Note |
N- Tac, am o problemă, uleiul ista, nu le place că nu-i deodorizat, are miros, nu ştiu ce naiba? G- Eiiii… ce să fac eu amu ia de amu? N- Să-l schimbăm. G- Ce, ce? N- Să-l schimbăm. G- Cum? N- Da cum? N-are importanţă ambalajul. Da daţi să le ducem de acela dezodorizat. S-o deprins de amu cu de cela şi gata. Şi în contract aşa-i scris rafinat dezodorizat.
|
Angajată DETS Buiucani
sofer SRL
|
|
Conţinutul discuţiei 13 |
Persoane participante |
Note |
S- Spune. N- Eu am vrut să-ţi spun. Eu am fost la Margareta asta băi da ei eбнут*я! Она 10 000 хочет. S- А за что? N- Că firmele o adus tăţi ca să le dea la aieştea cu controlul că ei îs tare cu gusturi. Она или ёбнут*я или она предтворяетца. Eu îţi spun! Oна ей дала я поставила бумажку ştii? S- Aha. N- Она говорит: sper că-s 10 000, îmi zice mie. Eu zic: cît? Da ea zice nu că dacă aicea-s 5 apă să-mi mai aduceţi 5 tipa, că aşa toţi o dat şi firmele dău şi nu ştiu ce? Она идиотка или она? S- Da ce am eu vapşe cu controlul ista? N- Eu vapşe am afigh*t, îţi spun că. Că dacă nu ei a să vie la voi la control de la revizie şi control. Da lasă să vină! Care-i problema zic, ştii? |
Administrator S.R.L
Administrator S.R.L |
|
Conţinutul discuţiei 14 |
Persoane participante |
Note |
M- Referitor la problema noastră veche. V- Apă-i??? M- Acuş iar a să fie a doua jumătate a anului cu şefa. V- Margareta! Eu să am de unde să-i dau apă-i dau! Da dacă nu-i, apă de ce să fac eu? M- Da eu am vorbit cu Lilian, să duceţi să … să realizăm contractul mai, mai integral. Să facem măcar, mai mult să duceţi toate celea. V- Da nie dă-mi … ş-apă atunci. Da aşă ce, eu am contractele celea şi aşelea-s… Mă scuzi! M- Da eu m-am uitat contractul acela mare a vostru, îi de un milion. V- Văi ascultă! Da şi te uiţi la dînsu? Dacă eu amu m-am băgat aşă, m-am băgat la preţurile celea care mizere. Care eu de acolo n-am nică. Tu, ladna să nu fost, da-i licitaţia asta publică care o fost 10 participanţi. Eu înţeleg cînd da, cînd faci de istea de mică valoare, da mai merge. Da dacă nu! De unde să-i ??? Hai Margareta, tre să şii oleacă mai. Hai, uite, uite!!! M- Şi sî-i spun? Spune-mi şi să-i spun? V- Nu ştiu? Nu ştiu? Treb, lasă să dea de istea de mică valoare, ş-atuncea om face. Hai, te rog frumos. M- Hai măcar luna martie daţ-o şi pe urmă restul am să-i spun că nu se primeşte şi gata. V- M-oi gîndi-mă. Davai, hai. M- Hai, te rog!
|
Contabil şef DETS Centru
Administrator S.R.L |
|
- Meniu SĂNĂTOS în şcoli şi grădiniţe. Noile recomandări au fost elaborate la cererea părinţilor
- PUBLIKA WORLD: Taifunului Meranti a făcut ravagii în China. Zeci de şcoli şi grădiniţe, închise (VIDEO)
- Ministrul Finanţelor anunţă care este singura cale pentru administrarea mai eficientă a banilor
- Guvernul a aprobat noi reguli de funcţionare a sistemului de achiziții publice
- Aproape 2.000 de şcoli vor fi închise sâmbătă în capitala Indiei din cauza nivelului record de poluare
- Alimente alterate, consumate de copii! PERCHEZIŢII CNA: 16 persoane au fost REŢINUTE